|
Doamna Elena Hărătău: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Vizitarea gratuită a instituţiilor culturale de interes naţional şi regional, o şansă uriaşă de evoluţie pentru elevii din mediul rural". Învăţământul din zonele rurale este într-o continuă involuţie, pe fondul îmbătrânirii constante a populaţiei, al scăderii natalităţii, al exodului populaţiei spre centrele urbane, al abandonului şcolar, al sărăciei şi al absenţei activităţilor în care să fie angrenaţi elevii după orele de curs. În opinia mea, ca deputat şi cadru didactic, lipsa de perspective a elevilor de la ţară este profund îngrijorătoare în perioada actuală. Practic, aceşti copii, aflaţi oricum în situaţii de risc de vulnerabilitate, atât în ceea ce priveşte abandonul şcolar, mai ales cei proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse, cât şi al evoluţiei lor educaţionale după terminarea ciclului gimnazial, sunt privaţi realmente de situaţii şi evenimente care să-i ajute să le lărgească orizonturile şi să le ofere şanse de evoluţie. În raport cu elevii de la oraşe, copiii din mediul rural nu au, în cvasimajoritatea cazurilor, nicio variantă de progres şi dezvoltare, atât din punct de vedere al învăţării, cât şi al socializării. În multe dintre ipostaze cred că instituţiile responsabile ale statului trebuie să se declare foarte mulţumite în cazurile fericite în care elevii de la ţară nu abandonează şcoala şi reuşesc să termine clasele aferente învăţământului obligatoriu. Dacă ne raportăm la alte elemente indispensabile obţinerii unor performanţe de nivel obişnuit, mediu, al acestor copii, situaţia devine extrem de dificilă şi problematică. Spre exemplu, elevii din zonele rurale nu au cum să participe la meditaţiile indispensabile abordării cu succes a unor examene de admitere la liceu sau pentru bacalaureat, deoarece nu au posibilitatea de a ajunge în cele mai apropiate oraşe, pentru a lucra cu dascălii meditatori. Lipsa mijloacelor de transport determină părinţii să nu le poată asigura copiilor deplasarea către şi dinspre oraşe, astfel încât singura soluţie pentru pregătirea lor suplimentară este ca profesorii să-şi aloce timp, după cursuri, pentru a repeta materiile cu elevii. Bineînţeles, acest favor este unul benevol, din partea unor cadre didactice cu suflet, orele petrecute în plus cu copiii fiind neremunerate. Consider că elevii din mediul rural merită şanse sporite la o viaţă mai bună şi la condiţii similare celor din zona urbană, iar preocuparea instituţiilor responsabile pentru reducerea decalajelor existente trebuie să fie permanentă în acest sens. Realităţile existente pot fi însă contracarate prin adoptarea de măsuri concrete de susţinere a copiilor, prin iniţierea unor programe care să-i ajute să socializeze, să viziteze locuri noi, să cunoască alte medii şi alte localităţi, să vadă şi altceva decât locurile natale. Din păcate, marea majoritatea a elevilor din satele României nici măcar nu au văzut cel mai apropiat oraş, să nu mai spun de participarea la vreo tabără la munte sau la mare. Pentru a îmbunătăţi, chiar şi într-o mică măsură, această stare de fapt delicată, am lansat propunerea Ministerului Culturii şi Ministerului Educaţiei de a invita elevii din zonele rurale, pe perioadele aferente Programului "Şcoala altfel", să viziteze gratuit instituţiile culturale de interes naţional şi regional aflate în judeţele ţării: muzee, teatre, biblioteci, săli de spectacole, palate, centre culturale, galerii de artă, universităţi, poate chiar şi biserici. Fiecare judeţ din România are o zestre impresionantă de obiective cultural-artistice şi de cult, iar vizitarea şi cunoaşterea...
|