Dănuţ Aelenei
Dănuţ Aelenei

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.116/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Dănuţ Aelenei - declaraţie politică despre "Necesitatea construirii unui nou aeroport civil în judeţul Constanţa";

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Are cuvântul domnul deputat Dănuţ Aelenei, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dănuţ Aelenei:

Bună dimineaţa şi mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă!

Declaraţia mea politică se intitulează "Necesitatea construirii unui nou aeroport civil în judeţul Constanţa".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Judeţul Constanţa are nevoie de un aeroport civil modern.

Aeroportul Mihail Kogălniceanu este preponderent unul militar şi în viitor va cunoaşte o dezvoltare accentuată pe acest domeniu. Tocmai de asta, constănţenii şi turiştii străini care vin şi pleacă de pe litoralul românesc au nevoie de un aeroport civil modern, european.

În localitatea Tuzla, din judeţul Constanţa, am putea construi un astfel de aeroport civil care să satisfacă nevoile de mai sus.

Situată pe malul Mării Negre, la 25 de km de Constanţa, Tuzla este localitatea în care deja există un aeroport pentru avioanele mici utilitare, elicoptere, precum şi o bază de pregătire pentru viitorii piloţi.

Nu există însă o viziune a politicienilor din administraţia locală şi centrală pentru a dezvolta un astfel de proiect atât de necesar constănţenilor.

Un aeroport civil modern la Tuzla nu numai că va atrage mai mulţi turişti şi oameni de afaceri străini pe litoralul românesc, dar va pune oraşul Constanţa pe panoplia marilor oraşe europene, va dezvolta zona şi, nu în ultimul rând, va crea locuri de muncă bine plătite, precum şi afaceri conexe pe verticală şi orizontală.

Închei această scurtă declaraţie politică, dragi colegi, cu speranţa că va fi auzită şi înţeleasă de către politicienii aflaţi la putere, astfel încât acest proiect să se materializeze în cel mai scurt timp.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR de Constanţa, Aelenei Dănuţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Are cuvântul doamna deputat neafiliat Ana-Loredana Predescu. Nu este.