Parliamentary debates

Domnul Ludovic Orban:

Îl invit pe domnul deputat Mihai Găină. Se pregăteşte domnul deputat Cozmanciuc.

Domnul Mihăiţă Găină:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la problema dispariţiei copiilor şi se numeşte: "Să le acordăm copiilor noştri mai multă atenţie."

Stimaţi colegi,

Este dificil să ne facem mai mult timp pentru noi înşine şi pentru propriile noastre familii, indiferent dacă lucrăm în Parlamentul României, în bănci, pe şantiere sau oriunde în altă parte, în ţară sau peste hotare. La orice nivel ne-am situa din punct de vedere profesional, avem din ce în ce mai multe griji şi responsabilităţi, pentru că trăim într-o societate în care răbdarea a ajuns doar un concept asimilat de prea puţini oameni.

Multe familii suferă din aceste cauze, însă cei mai afectaţi de absenţa părinţilor sau de neglijenţa manifestată de aceştia sunt copiii. Scăpaţi de sub supraveghere sau văduviţi de afecţiunea de care au nevoie, mulţi dintre minori ajung să fugă de acasă ori sunt daţi dispăruţi. Procentul este îngrijorător de mare, dar şi mai trist este faptul că mulţi dintre copiii plecaţi de acasă, în mod voluntar, au sub zece ani.

Direcţia de investigaţii criminale din cadrul IGPR informează că, în perioada 15 mai 2014-15 mai 2015, în ţara noastră au fost raportate 3.736 de dispariţii în rândul copiilor.

Din fericire, majoritatea acestora, respectiv 3.733, au fost deja găsiţi, celelalte cazuri sunt nesoluţionate, dar cercetările continuă.

Stimaţi colegi şi dragi români,

Ţin să subliniez că, dintre aceşti minori care au fugit de acasă, 129 au vârste mai mici de zece ani, 1.093 au vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, iar 2.511 au 14 ani.

Potrivit acestui organism, în peste 94% dintre cazurile de dispariţie a minorilor este vorba despre plecări voluntare. Totuşi, cele mai multe sunt înregistrate în rândul adolescenţilor. Copiii pleacă intenţionat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire pe o perioadă nedeterminată.

Principalele motive care-i determină pe copii să-şi părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt: neglijarea, lipsa de supraveghere, conflictele, abuzurile, lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude odată cu plecarea susţinătorilor legali - aparţinătorilor legali - la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinţii, lipsa de educaţie, abandonul şcolar şi influenţa anturajului negativ, consumul de alcool şi substanţe halucinogene sau situaţia economică a familiei.

La nivelul Uniunii Europene, conform datelor furnizare de Federaţia Europeană pentru Copilul Dispărut şi Exploatat Sexual, procentul plecărilor voluntare, din totalul dispariţiilor în rândul copiilor, este mult mai mic, respectiv 51%.

De asemenea, vârsta adolescenţilor care aleg să-şi abandoneze familiile sau tutorii este mult mai ridicată decât la noi. Majoritatea celor care formează această categorie au între 15 şi 16 ani.

Întrebarea legitimă care rezultă de aici este cum putem preveni şi interveni asupra consecinţelor acestui fenomen.

Desigur că fiecare dintre noi, cei maturi, are obligaţia de a conştientiza acest pericol şi de a lua măsurile necesare şi posibile pentru a împiedica astfel de situaţii în propriile noastre familii. În cazul în care astfel de situaţii ne depăşesc competenţa sau posibilităţile temporare, este indicat să solicităm consilierea specializată.

Organizaţia Salvaţi Copiii, în România, organizează regulat întâlniri cu consilierii şcolari pentru identificarea minorilor şi a familiilor aflate în situaţii de risc.

Din acest motiv, ţin să salut de la această tribună a Parlamentului eforturile concentrate de Organizaţia Salvaţi Copiii, ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi ale altor ONG-uri care-şi desfăşoară activitatea în această zonă de interes, precum şi cele ale tuturor consilierilor şcolari.

Fiecare dintre aceşti oameni angrenaţi în efortul de a-i opri pe copii să fugă de acasă merită recunoştinţa noastră publică, pentru că încearcă să-i facă pe minori să conştientizeze riscurile asociate dispariţiilor voluntare, să identifice la timp dificultăţile cu care ei se confruntă şi să asigure intervenţia în cadrul unui parteneriat solid cu părinţii, profesorii, psihologii şi poliţia.

Personal, consider necesare campaniile de informare desfăşurate la nivel naţional în şcoli şi în licee, dar şi direct pe stradă sau pe forumuri şi ţin să pledez pentru intensificarea acestora.

Din 1983, ziua de 25 mai este dedicată copiilor dispăruţi.

Să facem din aceste eforturi de stopare a dispariţiilor voluntare sau a răpirilor copiilor noştri o preocupare permanentă, iar rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară.

Vă mulţumesc.

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumim, domnule deputat.