|
Domnul Emil-Marius Paşcan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Distinşi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "UDMR şi PSD: nu ne mai alungaţi politic copiii din şcoli!". Săptămâna trecută, de la tribuna Camerei Deputaţilor, doi parlamentari ai UDMR se victimizau cu ipocrizie arătând cât a sporit agresivitatea etnică în ultima perioadă în unele judeţe din România. Era gata să lăcrimez de emoţie, văzându-i, prosperi şi bine-mersi, în postura de victime ale intoleranţei etnice româneşti, în timp ce pledau propagandistic, cât se poate de relaxaţi, de la cea mai reprezentativă tribună politică a unui stat democratic. Aceşti parlamentari şi alţii din formaţiunile politice ale maghiarimii, cu programe etnic separatiste, incită permanent la dezbinare etnică, pledează oficial pentru autodeterminarea minorităţilor, autonomie teritorială şi enclavizare şi nu recunosc Constituţia României. Sunt din rândul celor care au complotat politic iar, într-o anterioară guvernare, în complicitate cu PSD, au alungat elevii şi clasele româneşti aproape cu forţa din Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş, pentru că tulburau, chipurile, identitatea culturală a elevilor şi a profesorilor maghiari. Au încercat, mai apoi, aceeaşi mişcare separatistă cu Colegiul Naţional "Unirea" din Târgu Mureş, într-o conjunctură politică similară, în tandem cu PSD, forţând în mod nelegal înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic şi apoi încercând alungarea, prin presiuni politice, a claselor cu elevi români, dintr-un corp de clădire aparţinând acestui colegiu. A urmat un proces penal, aflat încă pe rolul instanţelor de judecată, iar cei din UDMR perseverează şi tot nu se lasă... Tocmai au promovat, printr-un troc politic cu aceiaşi PSD-işti care îndrăznesc, mincinos şi culpabil, să creadă în România, un proiect legislativ - incredibil - de înfiinţare prin lege a Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu Mureş. Nu mai există un astfel de precedent legislativ în istoria de după 1990 a României. Liceul se vrea înfiinţat prin derogare de la prevederile Legii educaţiei naţionale, în expunerea de motive invocându-se eronat şi fals date conform cărora, "în prezent, 15,3% dintre elevii absolvenţi ai clasei a VIII-a care au studiat în limba maghiară nu au posibilitatea să-şi continue studiile în cadrul unui liceu cu aceeaşi limbă de predare". În realitate, conform informaţiilor oficiale ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, în anul şcolar 2016-2017, din cele 53 de clase solicitate şi propuse de către inspectorat pentru predare în limba maghiară, s-au ocupat şi realizat doar 43,5 clase, din lipsă de elevi. Oare cât de legal şi constituţional este ca printr-o lege să li se impună autorităţilor publice locale, prin încălcarea autonomiei locale şi în dispreţ total faţă de actuala Lege a educaţiei naţionale, înfiinţarea unei instituţii de învăţământ liceal de interes local?! După un astfel de precedent legislativ neavenit, oare cât va mai dura până la readucerea pe tapet a problemei separării etnice a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, revendicată de câţiva ani de UDMR, şi promovarea unui proiect legislativ în acest sens?! Pe baza acestui model, vă invit pe toţi colegii parlamentari să promovaţi proiecte de înfiinţare a unor unităţi de învăţământ în localităţile şi judeţele pe care le reprezentaţi politic, după cum credeţi de cuviinţă. Puteţi să le daţi şi numele dumneavoastră ca patronim, în calitate de fondatori ai şcolii, sau chiar al partidului pe care îl reprezentaţi! Să fiu bine înţeles, nimeni şi niciodată nu s-a împotrivit înfiinţării sau existenţei unei şcoli catolice, cu profil confesional, la Târgu Mureş. Să ne respectăm însă reciproc, fără privilegii şi discriminări pozitive sau negative, de natură etnică sau legislativă, fără alungarea elevilor români din şcoli... Nimeni nu poate fi mai presus de lege, respectaţi-ne, politicieni ai maghiarimii, pe noi şi pe copiii noştri, pentru a vă putea şi noi respecta! Vă mulţumesc pentru atenţie! Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan.
|