Parliamentary debates

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Din partea deputaţilor neafiliaţi, doamna deputat Oana-Mioara Bîzgan.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Dragi colege,

Dragi colegi,

Astăzi vă propun un exerciţiu de imaginaţie: care credeţi că ar fi fost viaţa dumneavoastră dacă ea ar fi început într-unul din cele 150 de centre de plasament din România? Imaginaţi-vă cum ar fi fost să creşteţi alături de alţi copii, prea mulţi copii, şi totuşi să fiţi singuri, fără o familie care să vă îndrume primii paşi, fără să aveţi cui să-i spuneţi "mamă" şi "tată"! Eu nu pot să descriu în cuvinte cât de dureros este acest gând - şi sunt sigură că sunteţi şi dumneavoastră de acord.

Aceasta a fost viaţa a zeci de mii de copii din România, crescuţi în centrele de plasament, aşa-numitele orfelinate, moştenite de la regimul comunist. Efectele orfelinatelor asupra acestor copii au fost devastatoare. Cercetători români şi străini deopotrivă le-au documentat şi confirmat încă din anii 1990: copiii crescuţi în centre de plasament au un IQ semnificativ mai scăzut decât cei care au beneficiat de un mediu familial. Din lipsă de stimulare cognitivă, aceşti copii din centre au o dezvoltare emoţională precară, anomalii şi întârzieri în dezvoltarea fizică şi motorie, întârzierea limbajului, probleme de sănătate mintală şi, per ansamblu, incapacitatea de a se adapta la situaţiile societăţii.

Pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple şi pentru că toţi copiii merită o familie, alături de 65 dintre colegele parlamentare am iniţiat modificarea art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Credem că este datoria noastră să dăm şansa copiilor instituţionalizaţi să aibă un început cât mai apropiat de cel ideal: cel puţin până la vârsta de 7 ani să nu poată fi plasaţi în sistem rezidenţial, ci numai în asistenţă maternală sau în familii de plasament. Ca economist, vă asigur că această modificare este atât în beneficiul copiilor, cât şi în avantajul statului. Studii avansate au demonstrat că randamentul investiţiilor în dezvoltarea timpurie a copilului poate depăşi 13 procente, iar costurile de îngrijire familială sunt de până la 6 ori mai mici decât plasamentul rezidenţial.

România a mai dovedit că poate să lase în urmă ororile sistemului de plasament dinainte de 1989.

Acesta este doar un nou pas înainte, pe care îl facem împreună.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Vă rog să sprijinim această iniţiativă la vot în plen şi împreună să dăm şansa fiecărui copil la o familie şi o dezvoltare armonioasă, pentru binele lui şi al întregii societăţi.

Vă mulţumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent, Bucureşti.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, doamnă deputat.