Parliamentary debates

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamna Oana Bîzgan, vă rog.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Munca noastră de zi cu zi presupune asumarea responsabilităţii pentru modul cum funcţionează şi, poate, cum va funcţiona România.

Aşa cum probabil ştiţi, în luna iunie a apărut în spaţiul public un caz, cel puţin controversat, legat de adopţia unei fetiţe de către o familie de români care trăieşte în Statele Unite. Fetiţa fusese îngrijită de un asistent maternal. Întregul tăvălug de evenimente care au urmat ne-a adus aminte, dacă mai era nevoie, că sistemul de protecţie din România este unul de o importanţă extraordinară, tocmai pentru că vorbim de destinele unor copii.

Ultimele date publicate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale arată că 52.608 copii sunt încă înscrişi în sistemul de protecţie al statului - 16.961 sunt în sistemul rezidenţial, adică în orfelinate, şi 35.647 în cel familial. Toţi aceşti copii sunt, teoretic, doar temporar în grija statului, până când este identificată o familie definitivă potrivită pentru ei, fie că vorbim de reintegrarea în familia biologică sau de adopţie. În practică, mulţi copii ajung adolescenţi, iar apoi ating vârsta majoratului fără să fi avut vreodată o familie a lor. Asta în cazul în care nu sunt răpuşi de lipsa condiţiilor, de neglijenţă sau din cauza privării de afecţiunea de care au atât de multă nevoie.

Din păcate, doar un mic procent dintre copiii din sistem sunt declaraţi adoptabili. Declararea adoptabilităţii este un proces greoi, care poate dura până la 2 ani, la care se mai adaugă alte luni şi chiar ani de aşteptare. Perioada medie pe care un copil o petrece în sistemul de protecţie, astăzi, este de 7 ani şi jumătate, conform datelor colectate de Banca Mondială împreună cu UNICEF şi Guvernul României.

Ne dorim cu toţii îmbunătăţirea sistemului de protecţie. Această schimbare poate şi trebuie să se realizeze. Este nevoie de colaborare şi de dialog constructiv, nu doar la nivel central, ci şi cu structurile locale. Procesul de dezinstituţionalizare a început deja, o parte dintre centrele de plasament urmează să fie închise în următoarea perioadă. Copiii din centre vor beneficia de alte servicii de protecţie, pe care să sperăm că le vor aprecia şi care îi vor ajuta să se dezvolte. Dar să nu uităm, toţi aceşti copii au dreptul de a avea o familie.

Avem în mâinile noastre una dintre cele mai importante decizii pe care le putem lua cu privire la viitorul acestor copii şi, prin urmare, la viitorul acestei ţări - Legea adopţiei.

Vă invit, dragi colege şi colegi, să lăsăm disensiunile la o parte şi să facem posibil ca modificările Legii adopţiei, modificări pe care atât copiii din centre, cât şi părinţii care îşi doresc să adopte copii le aşteaptă de mult timp, să se transforme în realitate cât mai curând, să ne asigurăm că fiecare copil nu numai că are un prezent, dar are cu siguranţă un viitor.

Vă mulţumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.