Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.119/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.6 | Adrian-Felician Cozma - declaraţie politică având titlul "Reforme aşteptate, dar slab implementate"; | ![]() |
||
|
"Reforme aşteptate, dar slab implementate" Reforma pensiilor a fost o condiţie impusă de Comisia Europeană şi asumată de România prin PNRR. Astfel, prin PNRR, la Capitolul "Pensii", trebuia stabilită o formulă de creştere bazată pe indicatori, inclusiv economici, transpuse într-un nou cadru legal. Pensiile vor creşte periodic, iar politicienii nu vor mai putea interveni în scopuri electorale. Iată-ne ajunşi în ultima parte a anului 2024, la 3 ani de la adoptarea de către Comisia Europeană a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, când noua Lege a pensiilor a început să fie pusă în aplicare. De ce abia acum şi în ce mod a fost pusă-n practică de socialiştii care s-au aflat în fruntea Ministerului Muncii în ultimii ani? La întrebarea "de ce acum?", răspunsul este simplu: PSD a tras de timp cât a putut, sub conducerea miniştrilor Budăi şi Bucura-Oprescu, doar pentru a ajunge în apropierea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din această iarnă. PSD a considerat că abia acum este momentul să pună în aplicare noua Lege a pensiilor. Scopul? Păcălirea electoratului în prag de alegeri. De ce doar când se apropie alegerile, reprezentanţii PSD încearcă să arate românilor că le pasă de ei? De ce timp de 3 ani pensionarii nu au contat? Răspundeţi dumneavoastră! La a doua întrebare, respectiv în ce mod a pus PSD în practică noua Legea a pensiilor, răspunsul este discriminatoriu. Ceea ce putea deveni un succes pentru România, s-a transformat într-o mare nedreptate adusă anumitor categorii de pensionari. Pe cine s-a gândit PSD să lovească cel mai tare prin noua Lege a pensiilor? Pe de-o parte, pe cei care au muncit în condiţiile cele mai anevoioase. Pe de altă parte, pe cei mai vulnerabili dintre noi! În primul rând, şi-au bătut joc de mineri, adică de oamenii care au practicat una dintre cele mai dure meserii din lume. Ştiţi cu câte probleme de sănătate se confruntă aceşti oameni pe parcursul vieţii, din cauza condiţiilor de lucru din subteran? Ştiţi că, în minerit, încă se lucrează cu utilaje de pe vremea comunismului, iar, în lipsa materialelor, improvizaţiile sunt la ordinea zilei? Vă puteţi imagina numărul celor cu care soarta a fost necruţătoare, luându-i prea devreme dintre noi? Cu mult prea mulţi, din nefericire, iar unii dintre ei nici nu au mai apucat să se bucure de pensie! Şi ce face PSD cu aceşti oameni? Le micşorează pensiile cu 50%! Pe cine a mai dezavantajat noua Lege a pensiilor? Pe cei care erau oricum cel mai asupriţi, şi vorbim aici despre persoanele cu dizabilităţi, inclusiv cele produse de boli rare. Oare cine ar avea mai mare nevoie de înţelegere, ajutor şi echitate socială decât aceştia? De ce PSD consideră că persoanele cu dizabilităţi nu au dreptul la o viaţă demnă şi la drepturi egale? Îi rog să ne spună chiar acum. PSD să ne mai răspundă la o întrebare: ce se întâmplă cu pensionarii care consideră decizia de recalculare incorectă? Conform procedurii, ei pot depune o cerere de revizuire în termen de 45 de zile de la primirea deciziei de recalculare. Dacă nici răspunsul la cererea de revizuire nu este mulţumitor, pensionarii mai au varianta de a se adresa în justiţie pentru a li se face dreptate. Cum vă puteţi imagina că cei mai mulţi dintre pensionarii români se pot deplasa la Casa de Pensii ca să depună această cerere? Şi mai mult, cum credeţi că mulţi dintre ei cunosc procedura de a se adresa instanţei şi pot face faţă unui potenţial proces? În final, vă întreb: ce vină au bătrânii pentru incompetenţa de la Ministerul Muncii? Să fie, oare, culpa lor că aşteaptă să li se facă dreptate şi să primească pensia pe care o merită după o viaţă întreagă de trudă?! Oamenii aceştia au muncit, stimaţi colegi din PSD, nu au furat, asta să vă fie clar! Nu toată lumea fură-n ţara asta! |


