Dănuţ Culeţu
Dănuţ Culeţu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.46/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Dănuţ Culeţu - declaraţie politică cu tema: "Mizele preluării Portului Constanţa";

 

Domnul Eduard Raul Hellvig:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar PDL, pe domnul deputat Dănuţ Culeţu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dănuţ Culeţu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia pe care am să v-o prezint se intitulează "Mizele preluării Portului Constanţa".

Intenţia Primăriei Constanţa de a prelua controlul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Constanţa" nu este una lipsită de interese ascunse, dar azi vin în faţa Domniilor Voastre să vă spun de ce se materializează această intenţie, de ce se doreşte materializarea acestei intenţii şi faptul că nu are niciun temei şi nu reprezintă sub nicio formă o soluţie pentru Constanţa sau România.

Simt nevoia să vă expun câteva dintre atuurile acestui important obiectiv strategic, alături de investiţiile urgente ce se impun a fi făcute, pentru a înţelege, o dată pentru totdeauna, de ce locul Portului Constanţa este sub administraţia Ministerului Transporturilor.

Portul Constanţa este un atribut al siguranţei frontierei de est a ţării şi a Uniunii Europene şi, prin aderarea României la NATO, o structură ce asigură spaţiul maritim şi aerian din zona de est şi sud-est. Portul Constanţa este o entitate strategică în sine, care ţine de siguranţa naţională, fiind pusă în discuţie, practic, aprovizionarea României, care trebuie să fie menţinută permanent într-o stare de siguranţă avansată. Toate aceste atribute denotă o importanţă care nu poate fi lăsată pe umerii unei autorităţi a administraţiei publice locale sau regionale.

Alături de însemnătatea acestui obiectiv stă nevoia stringentă a remedierii infrastructurii existente, evaluarea structurii de rezistenţă şi efectuarea reparaţiilor necesare ale digului, care este fisurat pe o lungime considerabilă; continuarea digului de sud pentru protecţia bazinului interior în caz de furtună; concepţia unei noi structuri de rezistenţă care presupune evaluarea construcţiilor hidrografice, a digurilor de larg şi a cheiurilor; necesitatea înfiinţării unei sume-tampon pentru reparaţii urgente. Toate aceste urgenţe înseamnă câteva sute de milioane de euro. Are Consiliul Local aceşti bani? Dacă cineva îşi închipuie că răspunsul este unul pozitiv sau că Primăria Municipiului Constanţa are capacitatea de a rezolva aceste necesităţi, este un naiv.

Este bine de ştiut că Portul Constanţa-Nord este în totalitate concesionat sau privatizat pe perioade foarte mari de timp, ceea ce înseamnă că veniturile (şi aşa destul de mici) din taxe de cheiaj şi concesiune se vor menţine pe o durată foarte mare de timp, fapt pentru care nu putem vorbi despre venituri suplimentare.

Investiţiile private din Portul Constanţa-Sud, care are un mare potenţial de dezvoltare, nu pot fi făcute în actualul context, deoarece prin taxele aplicate - taxele portuare în Constanţa sunt deja la limita superioară la nivel internaţional - acestea ar putea fi recuperate în 50-70 de ani. Masterplanul gândit de Administraţia Porturilor Constanţa pentru dezvoltarea acestei zone se ridică la o investiţie de peste 1,2 miliarde euro şi poate fi realizat din fonduri europene, în sistemul cofinanţării, unde Administraţia Porturilor Constanţa contribuie cu 2% şi Guvernul între 28-38%. Cine îşi poate închipui că Primăria Constanţa poate dispune de aceste sume de bani, dacă ar lua locul Guvernului? Se vorbeşte de o majorare a taxelor portuare. Nimic mai utopic. Taxele portuare sunt considerate deja mari, iar o mărire a lor ar face din Portul Constanţa unul inaccesibil.

În condiţiile unor taxe mult reduse şi cu un venit aproape de 4 ori mai mare decât Portul Constanţa, Portul Rotterdam a fost nevoit să cedeze statului 30% din acţiuni, în condiţiile în care nu mai putea face faţă cheltuielilor.

Nu este nevoie să fii specialist ca să înţelegi miza unei astfel de preluări, lucru care nu trebuie să se întâmple. Şi pentru a nu fi acuzat de subiectivism, vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să analizaţi toate cele prezentate şi să realizaţi ce ar însemna să lăsăm Portul Constanţa în mâinile Consiliului Local Constanţa.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.