|
Domnul Clement Negruţ: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Susţin Alba Iulia capitală de regiune". Stimaţi colegi, Zilele trecute, pe unul din posturile naţionale de televiziune, l-am auzit pe vicepremierul Liviu Dragnea, responsabil cu simulacrul de regionalizare a României, spunând că: "Sibiul ar trebui să devină capitala Transilvaniei Centrale". Să vă fie ruşine, domnule Dragnea, cum vă permiteţi să vă antepronunţaţi într-o problemă sensibilă pentru fiecare locuitor al acestei ţării, o problemă pe care aş numi-o chiar de interes naţional, pentru că are legătură cu viitorul nostru, al tuturor. Nu este posibil ca al doilea om în Guvernul României să inducă în opinia publică, prin declaraţii, ideea că lucrurile sunt aranjate pentru clientela politică a USL- ului. De la bun început am fost sceptic cu privire la buna-credinţă a acestor farisei ai USL pe subiectul regionalizării, care au amăgit electoratul, iar acum mint cu neruşinare nu numai în această problemă a regionalizării. Declaraţia vicepremierului Liviu Dragnea, făcută în cadrul unei emisiuni televizate, demonstrează clar faptul că factorul politic se implică în mod nepermis de mult în procesul regionalizării. Este evident că intrarea lui Klaus Iohannis în PNL şi, implicit, în USL nu este întâmplătoare, acest lucru favorizând alegerea Sibiului drept capitală a viitoarei regiuni din care va face parte şi judeţul Alba. În mod cert regionalizarea făcută de USL nu ţine cont de opinia societăţii civile, de părerea mediului academic sau de orice alte considerente de ordin istoric. Spun acest lucru deoarece Alba Iulia surclasează Sibiul la aceste capitole. Nu există niciun interes din partea actualei majorităţi parlamentare faţă de consultarea cetăţenilor în această privinţă. Nici societatea civilă şi nici mediul academic nu sunt luate în considerare. Nu se ţine cont de importanţa municipiului Alba Iulia pentru istoria naţională, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o perioadă în care, pe fondul globalizării, statele caută mijloace de afirmare a identităţii naţionale. Orice român ştie ce reprezintă Alba Iulia pentru România. Oraşul Marii Uniri, Alba Iulia este capitala de suflet a românilor şi o Mecca pentru fiecare cetăţean al acestei ţări care îşi respectă istoria şi neamul. Nu se poate spune acelaşi lucru despre cei care vor să regionalizeze România strict în funcţie de interesele lor politice. Aceşti oameni par să fi uitat că Mihai Viteazul a intrat ca domn al celor trei ţări româneşti în Alba Iulia, că aici istoria se scrie de pe vremea romanilor, că aici s-a înfăptuit cel mai important act din istoria noastră: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Argumentele sunt multe şi covârşitoare în favoarea municipiului cu cea mai mare cetate din România. Domnul Liviu Dragnea pare să ignore acest argument, fie el şi de ordin economic, şi anume succesul Regiunii Centru în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în condiţiile în care Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru funcţionează de mulţi ani la Alba Iulia. În acest context, îi cer demisia domnului Dragnea din funcţia pe care o deţine în cadrul comisiei care se ocupă de regionalizare, cât şi din funcţia de vicepremier, întrucât este evidentă implicarea Domniei Sale în aceste aranjamente politice ale USL-ului pentru a beneficia de o poziţionare politică favorabilă şi nu numai, în contextul aşa-zisei regionalizări. În ceea ce priveşte acest proces de regionalizare, Alba Iulia are toate drepturile să devină capitală de regiune! Am susţinut şi susţin în continuare acest lucru. Voi continua să lupt din poziţia pe care o ocup pentru ca Alba Iulia să nu piardă această poziţie, deoarece sunt ferm convins că o regiune cu capitala în oraşul Marii Uniri va avea mult mai mult de câştigat. Vă mulţumesc. Deputat PDL, Clement Negruţ.
|