|
Domnul Petru Movilă: Bună dimineaţa, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică este intitulată "Iaşiul, deasupra tuturor" Mă adresez astăzi, cu precădere, parlamentarilor de Iaşi, care şi în acest an au demonstrat că cel mai important lucru în activitatea noastră parlamentară este unitatea în jurul proiectelor majore de investiţii. Indiferent de aspiraţiile politice personale, de linia trasată de partid sau de apartenenţă, la dezbaterile privind Legea bugetului pentru anul 2019 trebuia să facem scut în jurul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, Spitalului Regional de Urgenţă, şoselei de centură, dar şi în jurul altor zeci de proiecte care zac de ani de zile prin sertare, pentru că unii membri ai Guvernului consideră că Iaşiul nu merită mai nimic. Exceptând amendamentul iniţiat de mine, privind alocarea sumei de 22,5 milioane de lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al tronsonului Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ, parte din autostrada Unirii, toate încercările noastre de suplimentare a fondurilor pentru judeţul Iaşi au eşuat lamentabil în fata majorităţii PSD-ALDE, pentru că nu am fost uniţi. Doar patru colegi au răspuns apelului meu de susţinere a unui amendament comun, patru colegi, parlamentari ai PSD. Nu a mai fost niciunul care să înţeleagă că singuri nu putem mişca un leu în plus din buget. Vreau să vă reamintesc şi faptul că în luna decembrie am solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, şi primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, să convoace toţi parlamentarii de Iaşi, în vederea susţinerii unor amendamente comune. Acest demers, de altfel deosebit de important, a rămas fără răspuns, pentru că cei doi sunt incapabili să lase deoparte orgoliile prosteşti şi să-şi dea mâna pentru binele oraşului şi judeţului nostru. Dacă cei doi lideri locali consideră că joacă de-a politica este mai importantă decât soarta a mii de oameni, se înşeală amarnic. Acelaşi mesaj îl am şi pentru dumneavoastră, cei din sală, dar şi pentru cei care fac parte din instituţiile statului care ar trebui să muncească în interesul nostru. Iaşiul nu este un judeţ care poate fi ignorat. Nu suntem doar voturi într-o simplă urnă, ci reprezentăm o capitală cu o istorie impresionantă, un oraş care se dezvoltă de la o zi la alta şi care, peste aproape doi ani, va plăti ignoranţa guvernanţilor cu aceeaşi monedă. Cât de mult contează pentru voi, astăzi, Iaşiul, la fel de mult veţi conta şi voi pentru ieşeni în ziua alegerilor! Vă solicit, stimaţi colegi, indiferent de partidul din care faceţi parte, să vă corectaţi comportamentul şi să înţelegeţi că ne aşteaptă decizii grele şi multă muncă, pentru a corecta din inechităţile bugetului acestui an. Să vă aduceţi aminte că reprezentaţi ieşenii şi că este de datoria dumneavoastră să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru binele judeţului Iaşi, şi nu pentru binele partidului pe listele căruia aţi fost aleşi. Vă mulţumesc. Petru Movilă, deputat al PMP de Iaşi.
|