|
Domnul Lucian Feodorov: Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "De ce Guvernul nu a stabilit un protocol oficial de medicamente pentru tratamentul COVID-19 şi a aşteptat ca românii să fie răpuşi pe capete?". Adică să moară efectiv. Subliniez acest aspect pentru că el este de multe ori ascuns şi nu se tratează în mod curajos, deschis, pentru a porni la un nou mod de a trata COVID-19. Se încearcă să se facă nişte provizorate şi, din păcate, rezultatele sunt acestea care sunt. Nu am pretenţii că sunt specialist în domeniu, sunt inginer, am fost bolnav de COVID şi am fost internat la Spitalul Militar Central. Cu acest prilej, mulţumesc celor care au avut grijă de mine şi m-au salvat. De fapt, ce este COVID? COVID este un virus pe care... mulţi dintre noi nici n-am auzit de el şi, din păcate, sistemul nostru sanitar nu a gândit în prealabil un mod de a-l trata şi de a-l neutraliza, ca să zic aşa. Soluţiile care s-au adoptat au pornit cu inversul, adică în loc să se facă testări - după mintea mea, efectiv - testări în grupurile care erau implicate în această boală, s-a pornit de la început cu vaccinări, tot felul de tratamente improvizate şi aşa mai departe. Singurii care pot da nişte soluţii sunt cei de la Ministerul Sănătăţii, ei sunt profesionişti. Şi, apropo de ce spunea domnul deputat, de ce se întâmplă? Pentru că nu avem o pregătire corespunzătoare, de aici porneşte tot. Nici politică... nu, pregătire în domeniul profesiei, cum spun americanii - "professional". De aici porneşte totul. Vă spun că am avut norocul, ca să zic aşa, de a avea de-a face cu foarte multe cadre cu pregătire superioară, cu oameni care au avut rezultate în domeniul lor profesional şi vă spun, de aceea alţii sunt înaintea noastră, pentru că în primul rând pornesc de la profesii şi de la seriozitate. Or, la noi, încercăm să facem improvizaţii. Cu aşa ceva nu se poate. Sigur, sunt multe medicamente care trebuie folosite, ele sunt discutabile şi eu nu vreau să mă refer la ele pentru că nu am calitatea de a vorbi despre ele, dar am încredere în corpul nostru sanitar şi am încredere în specialiştii pe care îi avem, că luând, analizând post factum ce s-a întâmplat, cu deschidere şi cu dorinţa sinceră de a clarifica, nu de a ascunde, sunt convins că se vor găsi soluţii. Sigur, ce mă deranjează cel mai mult este că se încearcă impunerea unui certificat aşa-zis verde, în ideea de a condiţiona, chiar cu bruscheţe, aplicarea acestei soluţii, respectiv a unor soluţii despre care încă nu ştim dacă sunt valabile sau nu. Nu le ştim rezultatul. Chiar rămânem contrariaţi că după ce se vaccinează omul, după nu ştiu cât timp moare. Deci acestea trebuie să le spunem deschis, în faţă, domnule acestea sunt, hai să vedem ce facem. Îmi pare rău că pornind de la preşedintele republicii, care încearcă să mimeze că conduce această ţară, şi continuând după aceea cu cei care au fost la Ministerul Sănătăţii, nu s-a găsit o soluţie. Sunt din judeţul care a dat ţării fraţii Ciucă, mari...
|