Mircea Irimescu
Mircea Irimescu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Mircea Irimescu - declaraţie politică intitulată "Pornind de la o aniversare";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu şi se pregăteşte domnul deputat Silviu Prigoană, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Declaraţia politică este intitulată "Pornind de la o aniversare".

Stimaţi colegi,

În general, imaginea publică a instituţiilor statului român este una nefavorabilă şi asta este o cauză importantă în alterarea relaţiilor publice din ţara noastră, chiar un pericol la regimul democratic. Deşi toată lumea parlamentară românească este conştientă de acest lucru, se întreprind foarte puţine pentru remedierea situaţiei.

La 5 septembrie curent s-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, după unele surse, a 16-a instituţie de acest tip din lume, în ordinea vechimii. Deşi s-a cheltuit mult şi s-au depus mari strădanii să se popularizeze acest moment istoric, organizându-se pe tot parcursul anului 2010 conferinţe pe teme monetare, expoziţii, concerte, emisiuni numismatice, seminarii de istorie bancară etc., aniversarea băncii noastre centrale a trecut în Parlamentul României şi în viaţa publică a ţării ca un eveniment neînsemnat. Asta, în ciuda faptului că această instituţie este una dintre puţinele în care societatea românească are încredere şi că la manifestările desfăşurate cu această ocazie au fost prezente numeroase personalităţi politice, academice şi culturale din ţară şi din străinătate. N-a ajutat nici faptul că s-a beneficiat de colaborarea şi girul Băncii Centrale Europene, al cărei preşedinte, Jean-Claude Trichet, a venit special la Bucureşti şi nici relatarea pe larg în presa elitistă a evenimentelor cuprinse în cadrul "Zilelor culturale ale BNR", dedicate amintitei sărbătoriri.

Cred că, în Camera Deputaţilor, un astfel de eveniment ar fi trebuit să facă obiectul unei discuţii în plen pe teme de istorie a politicilor publice în România şi pentru punerea în discuţie a modului în care se reflectă instituţiile statului român, în special cele fundamentale, în ochii cetăţenilor ţării. Era necesară o tratare aşa cum se face cu ocazia dezbaterilor care au loc la analizarea diverselor şi, uneori, prea numeroaselor moţiuni.

Dorind să fie - potrivit afirmaţiilor preşedintelui Mugur Isărescu - o "instituţie solidă, stabilă, credibilă, reformatoare şi dinamică", cu rol esenţial în stabilitatea preţurilor din ţară şi a economiei româneşti în ansamblul ei, chemată ca semnatară garantă la încheierea acordului dintre Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional, BNR-ul a dobândit în România o credibilitate populară de excepţie. Nu este vorba despre o manifestare de încredere instinctivă, aşa cum are populaţia faţă de Biserică şi de Armată, ci de un prestigiu care o scuteşte (singura instituţie a ţării aflată în această situaţie!) de neplăcerea de a fi tot timpul terfelită în critici, fondate sau nefondate, din partea tuturor categoriilor sociale, de la presa cotidiană şi discursurile parlamentare, la "dezbaterile" din cârciumile, mahalalele şi cătunele patriei. Ba putem vorbi şi despre o încredere pe plan internaţional în Banca Naţională a României. Îndrăznesc să spun că nicio altă instituţie românească n-ar fi reuşit să rămână fermă pe poziţie dacă ar fi fost în situaţia Băncii Naţionale în chestiunea ciudatului incident al emisiunii numismatice cu chipurile patriarhilor României.

O comparaţie între actualele percepţii publice faţă de Guvern şi Ministerul Finanţelor, de exemplu, pe de o parte, şi BNR, pe de altă parte, arată o diferenţă de neexplicat în favoarea instituţiei bancare, asta dacă ţinem seama şi de faptul că la nivelul băncii centrale s-au făcut de-a lungul timpului destule greşeli. În pofida acestui lucru conducerea Băncii Naţionale nu a fost semnificativ contestată niciodată, realizându-se aici o continuitate managerială unică în România cu efecte benefice.

Imaginea pozitivă şi necontestată a Băncii Naţionale a României nu ştiu dacă-şi are justificarea exclusiv printr-o prestaţie ireproşabilă în lumea financiară, economică şi politică a ţării sau este rodul unei conjuncturi determinate de nivelul de cultură scăzut în cadrul tinerei noastre democraţii. Lămurirea complicatului mecanism care a condus la nivelul actual de apreciere al BNR ar putea fi util în înlăturarea imaginilor publice ale altor instituţii. În mod sigur putem face şi noi ceva pentru însănătoşirea relaţiilor dintre cetăţeni şi instituţiile statului şi trebuie să găsim căile pe care trebuie să purcedem.

Însă, s-ar putea ca imaginea pozitivă a Băncii Naţionale să fie determinată de poziţia specială pe care o are această instituţie în structura statului român, de potenţa sa financiară şi de faptul că este curtată în mod continuu. Privind pe geam de la etajele superioare ale Palatului Parlamentului către centrul istoric al capitalei noastre, atenţia îţi este atrasă de reparaţiile care se fac la două mari edificii, care găzduiesc instituţii istorice ale României. Amândurora li se schimbă învelitorile acoperişurilor: la una cu tablă de cupru, roşie, strălucitoare, sugerând prosperitatea, la alta cu tinichea zincată, cum nu se mai foloseşte nici măcar la acoperişurile caselor noi de prin sate, evocând aspra criză economică prin care trecem. Ambele sunt construcţii de patrimoniu ale statului român, care suportă lucrările lor de înnoire şi care le preţuieşte, evident, cu unităţi de măsură diferite: Banca Naţională a României şi Universitatea Bucureşti. Cât au dat aceste instituţii poporului român de-a lungul existenţei lor va arăta istoria.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.