Parliamentary debates

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Continuăm cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Dau cuvântul domnului deputat Dragoş Gabriel Zisopol.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

La 1 octombrie 2021, Cipru a sărbătorit ce-a de-a 61 aniversare ca stat independent şi suveran, eveniment care îl alătura, în anul 1960, familiei naţiunilor, cu numele de Republica Cipru.

După 200 de ani de stăpânire otomană şi o perioadă de 92 de ani în care a avut statutul de colonie britanică, Cipru avea posibilitatea dezvoltării şi evoluţiei pozitive, în ciuda neajunsurilor Constituţiei adoptate ulterior şi a unei independenţe sub tutelă. Dreptul la autodeterminare îl câştigase după o luptă dură, anticolonială, într-un război de gherilă ce a durat 4 ani.

Conceptul de Enosis, ideal al unirii Ciprului cu Grecia, un deziderat al ciprioţilor încă din perioada stăpânirii otomane, reînvia în 1955 şi devenea scopul militar al trupelor Organizaţiei naţionale a combatanţilor ciprioţi. Lupta armată împotriva puterii britanice a generat conflicte etnice violente, care în cele din urmă s-au finalizat, în 1960, cu obţinerea independenţei Ciprului. Tratatele de la Zürich şi Londra, care i-au recunoscut statului cipriot independenţa, îi limitau însă suveranitatea. Tratatele interziceau unirea Ciprului cu Republica Elenă şi stipulau posibilitatea de intervenţie, chiar şi militară, a Marii Britanii, Greciei şi Turciei, în cazul unor probleme majore.

Noua înfiinţată, Republica Cipru, un stat federal, datorită prezenţei celor două comunităţi conlocuitoare, greacă şi turcă, se alătură, pe data de 20 septembrie 1960, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Commonwealth-ului Britanic.

Arhiepiscopul Makarios al III-lea, liderul comunităţii greceşti al insulei, devenea astfel primul preşedinte al Ciprului.

Tulburările intercomunitare din perioada 1963-1967 au generat alte tragedii. Din cauza acestora, Republica Cipru nu-şi va sărbători ziua independenţei ca sărbătoare naţională până în anul 1979.

Intenţia Arhiepiscopului Makarios, în anul 1974, de a uni Grecia cu Cipru, a determinat invazia turcă, care a dat naştere crizei cipriote.

Invazia Ciprului de către Turcia, la 20 iulie 1974, este fără îndoială cel mai întunecat şi tragic capitol din istoria acestei ţări. Aproximativ 37% din teritoriul suveran al Republicii Cipru a fost ocupat de trupele turceşti; o treime din populaţie a fost expulzată din casele şi proprietăţile ei, devenind refugiată în propria ţară; mii de oameni au fost ucişi; în timp ce sute de familii aşteaptă şi astăzi să afle soarta celor dragi, dispăruţi atunci. În perioada următoare, ţara a fost împărţită în două zone - cea aflată sub jurisdicţia Republicii Cipru şi cea ocupată de turci. Ultima, declarată la 15 noiembrie 1983 ca stat independent recunoscut doar de către Turcia.

Republica Cipru nu a mai cunoscut conflicte majore din 1974, dar împărţirea persistă şi trupele de menţinere a păcii care patrulează în zona de protecţie sunt semnul anormalităţii şi al existenţei unui pericol că situaţia ar putea să degenereze.

Nicosia rămâne singura capitală divizată din lume. Linia verde impusă de Organizaţia Naţiunilor Unite traversează oraşul, deşi cetăţenii ambelor state au permisiunea la liberă circulaţie din anul 2003.

La câteva săptămâni după ce grecii ciprioţi au respins referendumul propus de Organizaţia Naţiunilor Unite, în vederea formării unei federaţii, la 1 mai 2004, Cipru se alătură Uniunii Europene, doar cu o treime din teritoriu, fără Republica Turcă a Ciprului de Nord, considerată a fi sub un regim ilegal şi un teritoriu pe care armata turcă refuză să-l părăsească. Cu toate acestea, viaţa merge mai departe.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

În calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Cipru, cu prilejul sărbătoririi independenţei acestei ţări, doresc să transmit cele mai calde felicitări Guvernului şi poporului cipriot, cu speranţa găsirii unei soluţii optime, care să genereze relaţii de înţelegere şi cooperare reciprocă între cele două comunităţi care trăiesc pe teritoriul său. O soluţie care să pună capăt colonizării, să reunească ţara, oamenii, instituţiile şi economia, să restabilească şi să protejeze drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale tuturor ciprioţilor, aşa cum este prevăzut în rezoluţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite.

La mulţi ani, Cipru!

La mulţi ani ciprioţilor de pretutindeni!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Urăm la mulţi ani Ciprului, de asemenea!