Ştefan Glăvan
Ştefan Glăvan

Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
    1.1 Ştefan Glăvan - atenţionare privind un fenomen social grav - copiii străzii consumatori de aurolac;

Domnul Ştefan Glăvan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Societatea românească este confruntată la ora actuală cu o multitudine de aspecte ce ţin de educaţie, comportament social, delicvenţă juvenilă şi nu în ultimă instanţă preocuparea autorităţilor de a limita consecinţele neprevăzute sau greu de controlat ale acestora.

Un fenomen care actualmente pare minor este acela al copiilor străzii consumatori de aurolac, fenomen ale cărui urmări vor fi extrem de vizibile peste ani, atunci când aceşti copii, dacă acum nu constituie subiect de îngrijorare şi preocupare din partea societăţii, vor îngroşa rândurile celor împinşi în afara societăţii.

Scopul prezentei intervenţii este acela al asimilării inhalării de aurolac, cu consumului de droguri, situaţie în care se va putea monitoriza acest dezastruos proces, punându-se la dispoziţia autorităţilor instrumente legislative necesare protecţiei acestor nefericiţi ai soartei.

Substanţa chimică utilizată - aurolacul - este un corolar cu efecte toxice respiratorii şi nervoase. Deoarece toxina formatilă este inhalată, aceasta produce spasme ale căilor respiratorii conducând la afecţiuni cronice, respectiv astmul. Toxinele din aurolac acţionează şi asupra sistemului nervos central, datorită blocării oxido-reducerii celulare, producând tulburări psihice şi afectarea comportamentului social. Tulburările psihice pe care le induce şi care se fac simţite la aceşti nefericiţi copii ai străzii, victime ale neglijenţei familiale sau ale comportamentului iresponsabil al mediului social, sunt răspunzătorare de incapacitatea lor ulterioară de integrare socială a acestor copii. Aceştia, lipsiţi de dragostea, ocrotirea şi supravegherea familială ajung să vagabondeze, izolaţi sau în grup, conduşi de lideri mai în etate sau mai violenţi, putând fi văzuţi în locuri publice într-o avansată stare de mizerie. Dacă deocamdată nu sunt agresivi, după foarte puţin timp, pentru a-şi procura drogul, obişnuiţi fiind să acţioneze în grupuri cu psihologia specifică acestora, pe fond de promiscuitate morală şi fizică, vor face apel la violenţă, capabili fiind de acte de tâlhărie şi chiar asasinate.

Pentru prevenirea extinderii acestui flagel, copiii străzii trebuie să fie internaţi, trataţi şi însănătoşiţi. Trebuie, de asemenea, asigurat temeiul legal, pentru a fi trataţi medical, în vederea prevenirii criminalităţii, temei legal, prin care organisme ale statului să poată acţiona ca un tutore pentru recuperarea acestor copii.

Societatea are datoria ca studiind efectele să investigheze cauzele care au generat această stare de lucruri. Asimilându-se cu drogul, aurolacul va avea un regim special, luându-se măsuri pentru a se interzice comercializarea acestuia şi accesul copiilor la această susbstanţă care ucide ce este uman în individ, precum şi pedepse drastice pentru cei care facilitează consumul. Este un semnal de alarmă al prezentului care doreşte a prefigura gravitatea extrapolării unei situaţii, a unui proces social, la starea dramatică de mâine.

Vă mulţumesc.