Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Începem intervenţiile cu domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Bună dimineaţa!

Intervenţia mea de astăzi are un titlu cât se poate la modă "Sărăcia, singurul lucru care prosperă la români!"

Singurul lucru care are o dinamică foarte certă în ultimii 12 ani în România este sărăcia. Pe seama acestei sărăcii, instituţiile internaţionale de prestigiu se întrec în a întocmi tot felul de rapoarte şi a patrona simpozioane care se rezumă la a reflecta starea de fapt din România şi a emite tot felul de recomandări pentru oficialităţi.

Dimensiunea sărăciei în România a atins cote alarmante. În ultimii zece ani, numărul românilor săraci a crescut de 8 ori, rata sărăciei reprezentând 44% din populaţia ţării, în timp ce numai puţin de 17% din populaţie se zbate într-o sărăcie extremă. Mai săraci decât noi în Europa sunt doar albanezii, ruşii şi moldovenii de peste Prut. Grav este că această sărăcie se accentuează pe fondul raportării unor date statistice economice tot mai roz sau cel puţin dătătoare de mari speranţe. Cauzele înrăutăţirii vieţii românilor sunt reprezentate de starea de decădere a economiei, lipsa unor programe autentice pe planul protecţiei sociale, slaba activitate a organismelor locale care, deşi au la dispoziţie fonduri importante, au fost incapabile să rezolve problemele sociale ale populaţiei.

Preocuparea guvernanţilor pentru diminuarea până la eradicare a sărăciei în România constituie un act temerar. Rău este că în România s-a creat un fel de psihoză a sărăciei, iar toată lumea plânge de starea celor flămânzi. Combaterea sărăciei în această ţară nu se rezolvă prin adoptarea unor programe care să stimuleze nemunca, lenea. România este prea săracă pentru a-şi permite să dea bani de pomană persoanelor în putere de muncă, or, se încurajează legea venitului minim global nu atât pentru cei amărâţi şi fără putere de muncă, pentru aceştia din urmă statul având obligaţia să le asigure cu adevărat un trai decent. Nu aşa trebuie procedat şi în cazul celor ce trândăvesc. Ei trebuie obligaţi să muncească, nu apelând la metode adiministrative sau opresive, ci punând în aplicare programe de investiţii care să scoată satele din sărăcie, să ofere locuri de muncă pentru sutele de mii de oameni daţi afară din serviciu.

Desigur, nu este uşor să se rezolve în câteva luni sau într-un an ceea ce s-a stricat până acum. Ceea ce îmi permit să sugerez actualilor guvernanţi este să coboare cu picioarele pe pământ şi să nu-i mai amăgească pe cei nevoiaşi cu tot felul de acte caritabile. Astfel de acte au fost abandonate chiar şi de acele state care au experimentat tot felul de metode cu uz filantropic.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.