Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Il invit la cuvânt pe domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Nonşalanţa premierului vis-A-vis de FE.ME.I.

Nu-i nevoie de ani de zile, sunt suficiente şi 10 luni de muncă, pentru ca un om valabil, chiar fost manechin şi mare iubitor de automobile, să-şi dovedească valabilitatea. Fie că e vorba de FMI (Fondul Monetar Internaţional) sau de FEMEI (reprezentantele sexului slab), domnul prim-ministru găseşte cu naturaleţe şi promptitudine replicile care să-l avantajeze şi să-l facă să cadă în picioare.

În timp ce mulţi specialişti îşi exprimă îngrijorarea faţă de decizia FMI de a rupe acordul cu România, domnul prim-ministru afirmă cu seninătate că: "logica funcţionarilor FMI este mai degrabă una de contabili mărunţi"(!). Ca urmare a acestei deraieri cu Fondul Monetar Internaţional, România se vede nevoită să-şi ia soarta în propriile mâini şi să atingă ţinta de integrare în Uniunea Europeană fără asistenţa tehnică din partea Fondului. Şi care e problema? "Apreciez - spunea premierul - că România are economişti de valoare, care sunt capabili să ne ofere soluţii economice, fără să avem nevoie de asistenţa FMI (!). Eu cred că România, ca viitoare ţară membră a Uniunii Europene, trebuie să arate că are capacitatea să-şi gestioneze singură problemele economice".

Deşi s-a mai vorbit şi altă dată de un Guvern cu 15 mii de specialişti, dar care n-a ajuns la "luminiţa de la capătul tunelului", domnul prim-ministru n-ar trebui să fie atât de mândru de "economiştii de valoare" pentru că în comunicatul FMI se spune clar: "Cu actuala poziţie în materie de politici, România riscă să intre în Uniunea Europeană cu o competitivitate slăbită, dezechilibre macroeconomice în creştere, servicii de sănătate şi învăţământ care se deteriorează şi importante decalaje în infrastructură materială."

Şi nu trebuie să vii de la Washington ca să înţelegi că optimismul primului-ministru este unul nesincer, de ochii lumii. Însuşi consilierul prezidenţial, expertul în domeniu, fostul premier Theodor Stolojan, se declara nemulţumit de unele sectoare, considerate "OK", ca: productivitatea muncii, bănci, piaţa energiei etc. şi spunea: "Problema fundamentală a economiei româneşti este trecerea de la activităţile cu valoare adăugată mică la cele cu valoare adăugată mare". Şi se pare că liberalul Stolojan nu poate fi inclus în categoria "contabililor mărunţi" despre care vorbeşte premierul.

Deşi Călin Popescu Tăriceanu poate răsufla uşurat că a scăpat de teroarea FMI-ului şi de blestematele-i acorduri, ruperea acestei colaborări pune în discuţie nu doar politica economică a Guvernului, cât şi însăşi guvernarea, în sens larg. Astfel, diagnoza FMI atenţionează asupra unor grave deficienţe: proiectul de buget pe 2006 este nerealist, politicile salariale în sectorul public sunt improvizate şi conjuncturale, modificarea Codului fiscal nu a îmbunătăţit nivelul veniturilor, cererea de bunuri şi servicii depăşeşte oferta de pe piaţă, deficitul balanţei comerciale creşte...

La aceste deficienţe se adaugă şi cele semnalate de către Raportul de monitorizare a Comisiei Europene, respectiv creşterea dezechilibrelor macroeconomice, aplicarea deciziilor referitoare la faliment, la legislaţia şi administrarea mediului de afaceri.

Dacă la acestea se adaugă şi conflictul din cadrul Alianţei pe tema bugetului pentru 2006, cât şi absenţa coerenţei politice şi economice, avem o imagine total diferită de cea pe care ne-o propune, cu atâta nonşalanţă, cel mai mare specialist din actualul Guvern. După cum afirma un ziarist "cu acces liber la portofel, Guvernul Tăriceanu este primul lăsat să cheltuiască aşa cum crede de cuviinţă. De chibzuiala acestuia depinde cum va arăta România înainte de intrarea în Uniunea Europeană". Vom trăi şi vom vedea.

În altă ordine de idei, dar în acelaşi context, nonşalanţă-femei (cu deplasarea accentului pe prima silabă a cuvântului, a se citi fe-mei), mă voi referi la reacţia premierului vizavi de declaraţia Elenei Udrea.

Fără această declaraţie n-am fi aflat despre telefoanele pe care premierul le dă ori de câte ori este nevoie. Să fi fost acest telefon singurul pe care procurorul general l-a primit de la domnul Tăriceanu?

Cu toate că în comunicatul Guvernului, remis presei, se menţiona că l-a sunat pe Ilie Botoş pentru a-i cere "să respecte legea", Tăriceanu a infirmat că ar fi spus aşa ceva! "Nu am simţit nevoia să-i cer procurorului general să respecte legea. Motivul pentru care l-am sunat este acela că, la nivel instituţional, premierul are dreptul să poarte un dialog cu orice instituţie din România, ca să se informeze".

Premierul a afirmat că poartă asemenea dialoguri şi cu directorul SRI, cu directorul SIE şi cu alţi directori sau preşedinţi de autorităţi sau instituţii din România. El a precizat că l-a sunat pe Botoş şi în alte "situaţii critice", precum RAFO şi Sechelariu, uzând de dreptul său de a se informa, în calitate de prim-ministru, aşa cum a procedat şi în cazul lui Dinu Patriciu. Oare?

Replica premierului rămâne fără replică: "Ca prim-ministru, eu nu pot băga capul în pământ ca struţul. Am dreptul să mă informez fără ca asta să însemne că intervin şi dau indicaţii. Am dreptul să procedez aşa oricând consider că este nevoie".

Tăriceanu a conchis: "Astfel de iniţiative ţin exclusiv de responsabilitatea care-mi revine în faţa Uniunii Europene, ca membru al Guvernului, în susţinerea acţiunilor de combatere a corupţiei, fără a reprezenta o imixtiune în actul de justiţie".

Şi, totuşi, de ce s-a simţit ofensat procurorul general de telefonul primit de la premier, când ar fi trebuit, poate, să fie măgulit? "Nu este normal - a declarat Botoş - să fiu sunat de către primul-ministru şi întrebat despre mersul unui dosar".

Nu comentez!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.