Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.13/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "O victorie a muncitorilor";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Astăzi, vom începe cu Opoziţia. Şi, cum îl văd în faţa mea pe domnul deputat Vasile Mocanu, reprezentant al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, îl invit la microfon şi rog să se pregătească domnul Valentin Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, microfonul este al dumneavoastră

pentru trei minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi am intitulat-o "O victorie a muncitorilor".

Cu puţine luni în urmă, vorbeam, de la aceeaşi tribună a Parlamentului României, despre intenţia statului român de privatizare a Întreprinderii "Antibiotice" Iaşi. Spuneam atunci că privatizarea uneia dintre cele mai prodigioase firme de medicamente din Iaşi şi din România nu este rea în sine, dar modalitatea aleasă de către Guvern - licitaţia prin strigare -, da.

Atrăgeam atenţia atunci că o vânzare grăbită şi nepregătită temeinic ar putea dăuna grav acestui veritabil simbol al industriei de medicamente din România.

Nu am fost auzit. De fapt, guvernanţii nu i-au auzit nici pe sindicaliştii de la "Antibiotice", care au protestat vehement în ultimele luni împotriva hotărârii Guvernului din 2007. Şi ei, ca şi mine, nu contestau privatizarea ca atare, ci privatizarea prin licitaţie prin strigare, la care a recurs statul român.

O repet: o licitaţie prin strigare nu garantează particparea la privatizare a unui partener strategic. O firmă de calibrul "Antibiotice" Iaşi, cel mai mare contribuabil la bugetul local, are nevoie de un partener important, tot din zona producţiei de medicamente, capabil să continue procesul de tehnologizare şi să majoreze capitalul social al întreprinderii. Toate studiile de

marketing arată că posibilităţile de creştere a pieţei româneşti de medicamente, în ansamblu, sunt de 14-15% în următorii 5 ani. O privatizare eşuată - iar Iaşul a suferit astfel de eşecuri, vezi cazul "Tepro" - ar fi compromis şansele Întreprinderii "Antibiotice" de a mai însemna ceva pe piaţa de medicamente.

Recent, procesul de privatizare a fost stopat de către o decizie a judecătorilor ieşeni, care au fost sesizaţi de către sindicatul întreprinderii. Este o victorie a muncitorilor împotriva unui stat care începe să nu dea atenţie celor mulţi.

Eu cred că a venit vremea ca Guvernul liberal, prea grăbit să satisfcă propria clientelă, să-şi reconsidere poziţia în legătură cu cei care chiar muncesc pentru binele şi sănătatea acestei ţări. De acum înainte, poate că în proces de privatizare veţi adăuga şi un pic de suflet, dar şi o leacă de ştiinţă, pentru a rezulta ceva bun pentru toţi românii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.