Parliamentary debates

Domnul Mircea Dan Geoană:

Cu aceste cuvinte, daţi-mi voie să deschid lista celor care vor prezenta mesajul şi omagiul lor celor care s-au jertfit şi care doresc să comemoreze acest moment epocal al istoriei noastre recente, începând cu domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Se pregăteşte domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

Domnul Gheorghe David:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari,

Dragi invitaţi,

Vă vorbesc în calitate de parlamentar şi de participant la evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara.

Am intitulat această declaraţie "Scânteia revoluţiei a fost aprinsă la Timişoara, iar apoi a cuprins toată ţara".

Dintotdeauna, despre evenimentele de răscruce ale istoriei, fie că au fost ele de interes naţional, regional sau planetar, s-a vorbit şi se va vorbi, în continuare, ca despre ceva insuficient elucidat.

În afara probelor care le localizează în timp şi spaţiu - cele în care sunt invocate persoanele, instituţiile ori ţările implicate în desfăşurarea lor -, au existat şi vor continua să existe mărturii aduse la lumină de către cei care le studiază în numele nevoii imperative de a cunoaşte adevărul.

Personal, înclin să cred, ba chiar sunt convins că, în astfel de cazuri, este vorba de exprimarea unor opinii a căror veridicitate este cel puţin discutabilă.

Nefiind istoric şi, cu atât mai puţin, o persoană ale cărei preocupări ţintesc să servească întregirii adevărului istoric despre evenimentele din decembrie 1989, a căror scânteie a fost aprinsă la Timişoara şi care au dus la prăbuşirea celei mai odioase dictaturi la care a fost supusă populaţia României vreme de aproape jumătate de secol, iar care, pe plan mondial, au reprezentat un episod important în prăbuşirea "Cortinei de fier", voi vorbi din perspectiva tânărului care, în acele zile, absolvent al unei facultăţi, îşi făcea griji serioase asupra viitorului care-l aşteaptă.

Indiscutabil, constrângerile la care a fost supus poporul român de către dictatura comunistă - aş spune, mai mult decât oricare alt popor din rândul ţărilor socialiste din Estul Europei - ajunseseră la limita suportabilităţii.

Celor tineri care atunci abia se născuseră, dar şi nostalgicilor care-şi exprimă regretul după vremurile trecute, doresc să le reamintesc câteva lucruri despre care astăzi aproape că nu se mai vorbeşte, în ciuda faptului că ele au fost adevăratele cauze care au dus la declanşarea violentă a revoltei din decembrie 1989.

Este adevărat, izbucnirea lor a fost favorizată şi de "reformele din interior", începute cu un ceas mai devreme în celelalte ţări foste socialiste din Europa.

Opresiunea ideologică, limitarea până la dispariţia libertăţilor individului, sărăcia şi mizeria materială în care a fost obligată să trăiască majoritatea covârşitoare a populaţiei româneşti sunt aspecte peste care mie mi se pare că se trece prea uşor cu vederea.

În susţinerea acestei informaţii, este suficient să ne aducem aminte că emisiunile singurului post de televiziune cu acoperire naţională erau limitate de la două la patru sau cel mult şase ore pe zi, la sfârşit de săptămână, şi acestea ocupate, în cea mai mare parte a lor, cu proslăvirea, directă sau indirectă, a celui ce s-a dorit a fi "cel mai iubit fiu al poporului".

Înspăimântate că nu mai fac faţă trecerilor frauduloase ale frontierei la care recurgeau tot mai mulţi români dornici să scape de "raiul comunist", autorităţile au ajuns până acolo încât au blindat cu garduri de sârmă ghimpată nu doar graniţa cu Iugoslavia, ci şi - cam din anul 1988 - pe cea cu Ungaria.

Pentru românii din centrul ţării, totuşi locuitorii din judeţele vestice erau consideraţi nişte privilegiaţi, din moment ce-şi puteau permite luxul ca, în cadrul micului trafic între zonele de frontieră, să cumpere de la sârbi sau unguri un pachet de margarină, un kilogram de portocale, să asculte ştiri din lumea largă ori să vadă un film străin transmis de posturile de televiziune.

Chiar dacă aceste "avantaje" pot părea minore acum, la o analiză mai temeinică a evenimentelor din decembrie 1989, ele nu pot fi omise din formularea unui răspuns conform cu adevărul istoric la întrebarea "De ce scânteia revoltei împotriva dictaturii comuniste a fost aprinsă la Timişoara?".

Doamnelor şi domnilor, S-a încetăţenit convingerea că hărţuirea la care a fost supus pastorul László Tökés a fost scânteia care a aprins revolta în Timişoara.

Este pe deplin adevărat, dar fără acumulările de nemulţumiri adunate de-a lungul timpului, pe care m-am străduit să le punctez în expunerea mea, prăbuşirea comunismului în România ar fi fost mult mai anevoioasă.

Lumea care s-a adunat în seara zilei de 16 decembrie în Piaţa Maria din Timişoara a intuit că a sosit momentul marii schimbări.

Aici s-a strigat pentru prima dată în public "Jos comunismul!".

Ceea ce a urmat este de acum prea bine cunoscut pentru a intra în detalii.

A doua zi a fost marşul înspre Comitetul Judeţean de Partid, de data aceasta mult mai paşnic.

Mulţimea a început să se organizeze.

În fruntea ei au fost selectaţi primii lideri.

Spontan, coloanele de demonstranţi au pornit dinspre marile platforme industriale spre centrul oraşului, vizate fiind sediile puterii locale.

Înspăimântate şi derutate de amploarea lor, autorităţile locale, dirijate de la centru, au luat măsuri de oprimare.

Acest film aproape că s-a clasicizat, aşa încât nu voi stărui asupra lui.

De reamintit este că au fost omorâţi oameni, tineri mai ales.

Primii căzuţi au fost la întreprinderea "ElectroBanat", apoi pe treptele Catedralei Mitropolitane, pe Calea Girocului, în apropierea Băilor Neptun.

Masacrul a fost stopat pe 20 decembrie, în momentul în care, în Piaţa Operei, Armata Română s-a declarat de partea manifestanţilor.

Mesajul victoriei avea să fie confirmat apoi în Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi în alte oraşe, apoi cuprinzând întreaga ţară.

Stimaţi colegi,

Dragi invitaţi,

Cei 20 de ani fără comunism au fost anii în care România, prin dobândirea calităţii de membru al NATO şi al Uniunii Europene, şi-a redobândit dreptul de a participa la clădirea Europei unite, eliberată de ameninţări.

Prin întronarea cu adevărat a competiţiei valorilor, cetăţenilor României, dar mai ales generaţiei tinere, li se asigură temeiuri sporite că jertfele celor răpuşi în urmă cu 20 de ani nu au fost zadarnice.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.