Ioan Stan
Ioan Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Ioan Stan - aducerea în discuţie a "unor politici economice" în privinţa drumurilor şi podurilor din judeţul Suceava;

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor!

Declar deschisă şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Începem astăzi cu opoziţia.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Stan din partea Grupului parlamentar al PSD şi se pregăteşte domnul deputat Márton Árpád din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnă,

Domnilor colegi,

În mintea multora dintre noi persistă, împotriva strădaniilor susţinute ale unora, ideea că Parlamentul este forul suprem la care cel nedreptăţit, dispreţuit, uneori chiar disperat, sau uluit cum este cazul meu astăzi, îşi poate căuta, şi de ce nu, îşi poate găsi răspunsul la preocupări. Aşa că, după ce am încercat să lămuresc nişte lucruri cusute cu aţă albă la mine acasă, la Suceava, şi am avut acelaşi succes cu ăl de bătea toaca la urechea surdului, mi-am zis că, până a se transforma primul for legislativ al ţării într-un apendice al Cotroceniului, să vă înştiinţez şi pe domniile voastre ce-i duce capul pe cei care au pus mâna pe Consiliul Judeţean Suceava.

Iată despre ce este vorba.

Societatea Comercială pe acţiuni Drumuri şi Poduri Suceava are ca acţionar unic sus-amintitul consiliu judeţean. În afară de această calitate, acelaşi consiliu o mai are şi pe cea de principal datornic al Societăţii Drumuri şi Poduri, contribuind substanţial la situaţia financiară mai mult decât îngrijorătoare a acesteia. Speranţa celor de la firmă că vine şi vremea spălării cinstitului obraz al Consiliului judeţean cu ocazia vreunei licitaţii de lucrări s-a spulberat când firma TASA - Botoşani a câştigat lucrările de întreţinere multianuală a drumurilor sucevene.

Surpriza a fost atât de mare şi de neplăcută pentru directorul societăţii perdante încât l-a provocat să facă presei declaraţii cel puţin surprinzătoare. Am aflat astfel că "licitaţia este o formă legală în România de a da lucrarea cui trebuie", că prevederile caietului de sarcini sunt permisive şi că orice firmă care participă la licitaţii poate fi favorizată de la bun început prin prevederi ale acestuia fără să se încalce legea.

Sigur că atare afirmaţii l-au iritat copios pe acţionarul principal. Chiar dacă pierderea unui contract pe o perioadă de trei ani, care valorează circa 100 de milioane ron, cumularea de debite restante ca şi de datorii neachitate, precum şi soarta incertă a celor 370 de angajaţi în condiţiile de mai sus ar justifica în ochii "stăpânului" ieşirea nervoasă a directorului de la Drumuri şi Poduri S.A., afirmaţii de genul "avem atuuri pe care nici o altă firmă nu le avea" nu mai sunt de suportat.

Aşa că meditând, acţionarul unic şi viteaz la "atuurile" de care s-a făcut vorbire şi care cu siguranţă miros a campanie electorală de la o poştă, a reînceput să cânte, mârâind şi încercând să muşte, balada "datoriilor istorice" care ar încovoia grumazul drumarilor suceveni. Au fost reluate pentru acest motiv acuze la adresa fostei conduceri a Societăţii de Drumuri şi Poduri, cum s-ar fi putut altfel, la adresa fostei conduceri a Consiliului Judeţean, a fost menţionat, în treacăt desigur, şi DNA-ul, a fost vehiculată patetic o sumă de opt miliarde de lei. Mă rog s-a folosit tot arsenalul obişnuit în dieta cu portocale.

Pentru că în faţa dumneavoastră nu se poate să nu spunem adevărul, haideţi să lămurim şi aici, aşa cum s-a lămurit şi la DNA, subtil pomenit, chestiunea presupuselor datorii istorice care ar mai fi fost şi electorale.

La data câştigării alegerilor pentru Consiliul Judeţean Suceava de către actualii "iubiţi conducători", Societatea de Drumuri şi Poduri înregistra, la şase luni, un profit net, recunoscut cu scrâşnete de nou-veniţii în fruntea judeţului, de 21 miliarde lei. Ca să fim absolut corecţi, a fost un profit de 85 miliarde la cele şase luni, dar oamenii cu chip portocaliu au considerat că alocarea unei sume de 64 de miliarde lei pentru nevoile drumurilor judeţene s-a făcut electoral, ca şi cum cetăţenii beneficiari erau locuitori ai Bangladeshului şi nu ai judeţului. Cele 21 de miliarde au fost totuşi obligaţi să le recunoască.

Cum spuneam, au venit băieţii dornici să-şi dovedească priceperile şi în şase luni de recuperări ale cheltuielilor de campanie Societatea de Drumuri înregistra pierderi de aproximativ 40 de miliarde lei. Îngrijoraţi de viteza recuperărilor au decis, culmea ridicolului, să înregistreze ca profit la sfârşitul anului 2008 tocmai diferenţa de 64 miliarde lei care n-au recunoscut-o iniţial. Nu vi se pare cinic, stimaţi colegi ?

Ei, şi ca să nu-şi iasă din mână, cum se spune, "fructuoasa" activitate a continuat şi în anul 2009 când, în acelaşi tipic, s-au înregistrat 46 de miliarde de lei pierderi.

Iată deci cum operează Consiliul Judeţean Suceava:

  • se ia o societate comercială pe profit;
  • se exploatează eficient;
  • se conduce cu grijă pe drumul spre faliment;
  • se înlătură spectrul falimentului printr-o privatizare corespunzătoare, la un preţ corespunzător, în favoarea unui client corespunzător.

Consiliul Judeţean Suceava are prestaţii vechi în acest domeniu, doamnelor şi domnilor colegi.

În cunoştinţă de cauză fac aceste afirmaţii, căci şi în oraşul meu, Fălticeni, acelaşi conducător de destine judeţene are în proprietate două imobile, unul cu istoric ce datează de pe vremea Consulatului austro-ungar, pe care le lasă să se părăginească pentru a le putea vinde pe sume modice unora faţă de care mai au datorii sau pe care vor să şi-i facă datori.

Şi ca să nu credeţi că numai cu asta se ocupă cei de la Consiliul Judeţean Suceava, vă temperez imediat. Nu, doamnelor şi domnilor, Consiliul Judeţean Suceava se mai ocupă, printre altele desigur, şi de alocarea sumelor necesare lucrărilor de înlăturare a efectelor inundaţiilor din anul 2008. Bineînţeles, respectând stilul şi metodele de acum arhicunoscute. Se alocă bani acolo unde primarul joacă după cum i se cântă chiar dacă localitatea cu pricina a văzut inundaţiile doar la televizor. Dixit!

Sunt şi aceste fapte repere ale unei politici economice edificate pe sacrificiul celor mulţi şi răbdători, politică despre care vizionarul nostru premier zice că ar fi "sănătoasă", având ca unic argument faptul că e făcută de ai lui.

O fi, dar şi răbdarea celorlalţi are margini!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.