Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Bine v-am găsit!

După cum ştiţi, de la orele 8,00 până la orele 10,00, în fiecare zi de marţi sunt declaraţiile politice ale distinşilor mei colegi parlamentari, conform art.188 şi 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Pe lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice sunt 62 de deputaţi de la Grupul parlamentar al PDL şi Partidului Social Democrat + Partidul Conservator, 17 ai Partidului Naţional Liberal, şase UDMR, cinci minorităţi, doi deputaţi independenţi şi doi deputaţi independenţi mai independenţi decât independenţii.

În ordinea înscrierii, după cum ştiţi, primul partid cu care începem declaraţiile politice este Partidul Democrat Liberal. Să-mi daţi voie să citesc în ordinea înscrierilor: doamna Claudia Boghicevici... Domnule deputat, poftiţi dumneavoastră prima dată. Îi aşteptăm pe colegi. Domnul Viorel Arion, poziţia 4. Ştiţi procedura, trei minute pentru fiecare coleg.

Vă urez o zi frumoasă. Succes!

Domnul Viorel Arion:

Mulţumesc.

La alegerile din1932, Roosevelt a candidat împotriva republicanului Hoover pentru preşedinţia SUA, campania sa electorală având ca temă "Omul uitat la baza piramidei sociale". În discursurile sale, se angaja să găsească o cale de ieşire din criza economică, care atinsese apogeul. Măsurile preconizate au fost cuprinse într-un program coerent, intitulat New Deal, care propunea creşterea rolului statului în economie, dar şi o dezvoltare a democraţiei americane, prin participarea la viaţa publică a cetăţenilor de condiţie modestă. Programul său economic şi social i-au adus victoria categorică în 1932 şi realegerea sa ca şef al executivului american în 1936 şi 1940.

Se pune întrebarea: A pus programul New Deal capăt Marii Crize din anii 1930? Trebuie să spunem că, la această întrebare, răspunsurile sunt contradictorii, unii sunt de părere că a fost un program bun, alţii susţin că, din contră, măsurile au întârziat ieşirea din criză a Statelor Unite.

Un susţinător al măsurilor lui Roosvelt este însuşi preşedintele de acum, Barak Obama.

Cum a ajuns America în situaţia de criză din 1929?

Către toamna lui 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi justificate printr-o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Drept rezultat, când mai multe evenimente minore au dus la declinul treptat al preţurilor, în octombrie 1929, investitorii şi-au pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori s-a spart. Panica vânzărilor s-a declanşat în Joia Neagră, 24 octombrie 1929. Multe acţiuni fuseseră cumpărate cu acoperire, adică, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din valoarea acţiunilor. În consecinţă, scăderea i-a forţat pe unii investitori să-şi lichideze pachetele de acţiuni, accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi valoarea minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles) au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut ca Marele Crah din 1929.

Optimismul în ceea ce priveşte evoluţia economiei în anii 1920-1929 era atât de mare încât, la alegerea sa în 1928, preşedintele Hoover a declarat că "America se află astăzi mai aproape de triumful bogăţiei asupra sărăciei decât a fost în toată istoria sa."

Nu cumva declaraţia superoptimistă a preşedintelui seamănă foarte bine cu declaraţiile unor oameni politici de pe la noi? Aflat în 2004, într-o vizită în Gorj, fostul premier, Adrian Năstase, anunţa cum duduie economia României. Termenul pare să-l fi inspirat şi pe succesorul său, Călin Popescu-Tăriceanu, care a declarat: "Economia românească - ştiţi cum se spune pe româneşte - duduie." (Evenimentul zilei, luni, 30 Mai 2005).

"Deşi suntem într-o perioadă de campanie electorală, economia duduie", spunea în 2004 premierul de la acea vreme, Adrian Năstase. Şi cifrele păreau de partea lui: creştere economică - record de peste 9%, investiţii străine mai mari cu peste 7%, dinamica exporturilor pentru prima dată superioară celei a importurilor. Patru ani mai târziu, a sosit momentul de glorie al ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, care a anunţat, nici mai mult, nici mai puţin, că, în 2020, România va deveni un hit care va intra în Top 10 al Uniunii Europene. (Financiarul, august 2008)

Ce s-a întâmplat între timp? România a intrat în criză, în ciuda optimismului exagerat afişat de guvernanţii de la acea vreme şi în ciuda avertismentelor venite, din timp, din partea unor cunoscuţi analişti economici. Kenneth Orchard, senior economist în cadrul Agenţiei de rating Moody's, a declarat în 2008 că, dincolo de cauzele interne, creşterea economică mai lentă în statele care sunt parteneri comerciali ai României şi turbulenţele din pieţele financiare internaţionale vor împiedica PIB-ul românesc să avanseze în 2009 într-un ritm la fel de alert ca în prezent.

Astfel, conjunctura foarte favorabilă a ultimilor zece ani, care a dus la o creştere economică excepţională în ţările Europei de Est, nu va mai dura multă vreme, se arăta într-o analiză The Economist, la începutul anului 2008. Inventariind slăbiciunile ţarilor din Europa de Est, publicaţia considera că inflaţia în creştere, costurile salariale tot mai mari, lipsa forţei de muncă, infrastructura slab dezvoltată vor afecta creşterea economică în regiune. Un avertisment dur este adresat României şi Bulgariei, despre care The Economist spune că sunt "principalele candidate la o aterizare forţată a economiei".

Să comparăm economia României de acum cu situaţia Statelor Unite din anii 1920-1929. Acelaşi optimism înşelător, aceeaşi lipsă de reacţie la avertismentele economiştilor, aceeaşi înclinaţie spre consum exagerat. Parcă mai ieri, reporterii tv din România relatau cu însufleţire despre cozile din supermarketuri, despre îmbulzeala de la case, despre magazine care, pentru a satisface cererea cumpărătorilor tot mai mulţi, prelungeau programul şi în timpul nopţii.

Este evident ca România traversează o perioada plină de dificultăţi. Speranţele omului simplu se îndreaptă acum spre clasa politică de la care, mai mult ca niciodată, are cele mai mari aşteptări. O viziune bine clădită pe termen scurt si mediu, în care să se facă auzite competenţele profesionale mai degrabă decât declaraţiile politicianiste, este necesară pentru România. Apelul meu este, în primul rând, către oamenii politici responsabili. Haideţi să redăm oamenilor speranţa, să arătăm că suntem capabili, putere şi opoziţie, să scoatem România din criză, construind laolaltă o strategie în acest sens. Un dialog deschis între putere si opoziţie, în aceste momente grele pentru economia românească nu va aduce deservicii nici unei părţi. Iar de câştigat, vom câştiga cu toţii.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc mult de tot.