|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte de şedinţă, mulţumesc. Mulţumesc colegilor care într-un număr atât de mare asigură astăzi prezenţa în sală. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Dacă cineva este înhăitat cu clanurile de interlopi din municipiul Urziceni, atunci acel cineva este primarul Sava Constantin". Titlul acestei declaraţii reprezintă de fapt punctul meu de vedere politic cu privire la amploarea pe care a luat-o fenomenul în municipiul Urziceni şi susţinerea politică şi administrativă de care se bucură clanul Mămăligă, din partea primarului Sava Constantin. Recunosc că atunci când am fost întrebat de reporterul PRO TV, în data de 03.11.2011, în calitate de deputat de Urziceni, cu privire la arestarea unui poliţist (ofiţer superior) şi a încă 10 interlopi, argumentele mele au fost mult explicate şi explicitate, făcând o radiografie a sprijinului acordat de primarul Sava Constantin, fie în ridicarea unor construcţii definitive pe domeniul public, fără ca beneficiarul construcţiei să deţină documente care să ateste că poate executa astfel de lucrări pe un teren din domeniul public, fie în ceea ce priveşte organizarea şi adjudecarea unor licitaţii, după părerea mea cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale, fie în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale (refuzul de a valida în şedinţele consiliului local excluderea unor membri PDL care au demisionat din partid), fie în ceea ce priveşte folosirea bazei sportive şi încasarea banilor de către subordonaţii domniei sale, fără nicio jenă sau teamă că vor răspunde în faţa legii. Ei bine, după declaraţia mea din 03.11.2011 şi difuzată de ştirile PRO TV la o oră de maximă audienţă (19:00), multă lume din Urziceni m-a întrebat dacă am auzit că primarul, vezi, Doamne, s-a simţit jignit, lezându-i onoarea, demnitatea şi reputaţia şi m-a dat în judecată. Sincer să fiu nu ştiu dacă este adevărat sau nu acest lucru, dar tot ce ştiu este că Sava Constantin nu va mai fi primarul Urziceniului din toamna lui 2012. Şi asta nu pentru că nu mai vreau eu, ci pentru ca nu-l mai vor locuitorii oraşului. Nu eu îmi pierd timpul cu orele la restaurant "La Plopi" aproape în fiecare zi. Şi al cui este restaurantul, domnule primar? Al lui Mămăligă, vor răspunde cetăţenii oraşului. Nu eu timorez poliţia locală când e vorba de acţiuni mai ferme pentru curmarea fenomenului infracţional îndreptate împotriva celor din clanul Mămăligă. De, nu m-au votat pe mine, ci pe dumneata! Ceea ce până la urmă nu este un lucru rău, dar asumaţi-vă, domnule primar - asta cu votul, dar şi celelalte. Şi foarte multe lucruri pe care ţi le vor auzi urechile la proces, dacă este adevărat că m-ai dat în judecată, domnule Sava Constantin. Nu vreau să închei fără să-l avertizez public că nu face bine "antamând" bugetul oraşului pe următorii 3 ani în anul electoral 2012, prin fel şi de fel de credite, chipurile pentru dezvoltare, chiar dacă firmele beneficiare sunt se pare şi unele ale PDL-ului. În rest, să auzim de bine şi să ne vedem sănătoşi, vorba lui Tomazian. Mulţumesc.
|