|
Domnul Ninel Peia: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Declaraţie politică: "Constituţia dreptăţii, asta să cerem!" De 23 de ani, politicieni sau oameni simpli, noi, românii mestecăm zilnic cuvântul democraţie încercând să ne autoconvingem că aceasta face parte deja din mediul înconjurător. Nimic mai fals, faptul că auzim acest cuvânt mai des decât este nevoie nu ne garantează nimic, nu ne luminează şi nu ne linişteşte, tocmai pentru că în democraţie ar trebui să ne fie bine, or, nouă, aici, nu ne este bine deloc. Şi nici nu prea ne dă nimeni să pipăim ceva care ar putea să ne garanteze democraţia, acea democraţie care o să ne facă să ne simţim bine. Să ne simţim bine în pielea noastră, în Europa, în lume. Pentru că singura garanţie întru democraţie cunoscută contemporanilor noştri este Constituţia. Or, asta care ne girează diverse drepturi nu este Constituţia dreptăţii. Am ajuns la adevăratul subiect al acestei declaraţii politice: Constituţia. Ne aflăm într-un moment în care presiunea pentru revizuirea Constituţiei creşte pe zi ce trece. Drept vorbind, acest lucru este evident necesar. Ceea ce se mai vede tot cu ochiul liber este şi faptul că suntem pe cale, iarăşi, să cedăm în faţa intereselor unui om, poate a unui grup, fără să abordăm principala grijă a unui politician de bună- credinţă: nevoile ţării. Ce-ar fi ca măcar o dată în aceşti ultimi 23 de ani să facem pe dos, să ignorăm cerinţele de moment, în aşa fel încât măcar de data aceasta să aibă de câştigat România şi nu o persoană, zece sau o mie. În acest sens vă propun o chestiune care, înainte de toate, mi se pare de bun-simţ. Dacă tot e musai să revizuim Constituţia, ce-ar fi să lovim doi iepuri dintr-o dată? Ce aţi zice dacă am reveni la punctul în care istoria ţării a fost întreruptă de pe calea ei firească de şenilele tancurilor bolşevice? Bref, ce aţi zice să adoptăm Constituţia din 1923? Aşa am repara o mare nedreptate istorică, am repune monarhia în drepturi şi am avea o Constituţie care ar reprezenta adevărata garanţie a democraţiei. Astfel, am avea nu numai un trecut cândva prosper, ci şi şansa unui viitor, poate nu roz, dar măcar demn. Unii dintre colegi ar întreba: de ce Constituţia din 1923? De ce monarhie? Recunosc, nu sunt istoric, aşa că mă voi folosi de experienţa şi înţelepciunea altcuiva. Argumentele ce vor urma sunt extrase dintr-un pertinent articol al istoricului Alexandru Muraru. Iată ce ar avea România de câştigat: - Un şef al statului imparţial, fie şi numai prin faptul că interesele unei domnii se înscriu poate pe zeci de ani şi nicidecum pe durata unei guvernări sau a alteia. - Astfel, şeful statului nu ar mai distribui puterea în funcţie de interesele formaţiunii/coaliţiei din care provine. Acest lucru ar credibiliza enorm întreg sistemul politic şi ar responsabiliza electoratul. Care electorat îl simţim cu toţii cum se îndepărtează zilnic de politicieni. - Niciun monarh modern nu-şi va compromite domnia făcând alegeri împotriva normelor constituţionale sau a votului popular. Aceasta înseamnă şi o distribuţie pe orizontală a puterii în cazul oricărei crize. Un exemplu: în cazul decesului regelui şi inexistenţei unui moştenitor, Parlamentul va fi pus în postura de a decide cine este succesorul la tron. Păi se poate mai democratic decât atât? - În cadrul unei monarhii, mecanismul politic de învestire a Executivului nu face obiectul unei dispute, ci a unui consens. Ceea ce visăm din 1989 încoace... - De vreme ce votul ar fi obligatoriu, aşa cum specifica legea fundamentală din 1923, ar creşte responsabilitatea şi interesul cetăţenilor faţă de reprezentanţii lor. - Dacă în ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, modificările nu ar fi substanţiale, odată cu reactivarea legii fundamentale din 1923, Senatul ar fi astăzi o adevărată cameră reprezentativă. Ea ar fi compusă din "senatori aleşi" şi "senatori de drept", recâştigându-şi astfel pe deplin statutul de "cameră superioară". - Sistemul judecătoresc - ale cărui hotărâri s-ar pronunţa în virtutea legii şi s-ar executa "în numele regelui" ar beneficia de aportul curţilor cu juri în deliberarea asupra cauzelor. Culmea, trebuie spus cu voce tare că legea fundamentală din 1923 ar putea fi revizuită mult mai uşor decât cea din 2003. în Constituţia din 1923 se specifică: "poate fi revizuită total sau în parte din iniţiativa Regelui sau a oricăreia din Adunările legiuitoare". Sper ca aceste câteva argumente, împletite cu situaţia Europei de azi, cu criza de identitate ce ne bântuie ţara, cu eforturile vizibile ale Casei Regale pentru îmbunătăţirea imaginii românilor în lume vor fi de natură ca această declaraţie politică să nu fie făcută în van. Şi nu în ultimul rând, am face un mare bine tuturor românilor, nu intereselor personale. Deputat PSD, Ninel Peia. Mulţumesc, domnule preşedinte.
|