|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre vaccinarea obligatorie, un proiect de lege care a generat patimi, controverse şi dispute în rândul opiniei publice, dar şi o dezbatere ce ţine de îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei. Stimaţi colege, Stimaţi colegi, Răspunsul la întrebarea "îi vaccinăm sau nu pe copii" încinge spiritele pe scena publică de ceva timp, dar odată cu apariţia acestui proiect, care îşi propune să reglementeze vaccinarea, subiectul a ajuns pe buzele tuturor. Nu am căderea şi nici intenţia de a mă pronunţa asupra eficienţei vaccinării sau asupra schemelor de vaccinare. Sunt discuţii care, în opinia mea, trebuie purtate de către medici şi cercetători. Vaccinarea reprezintă o investiţie în siguranţa naţională, o strategie bazată pe decizii informate şi pe dovezi ştiinţifice. Totodată, pe lângă interesul faţă de bunăstarea populaţiei, trebuie avut în vedere şi balanţa costuri/beneficii. Astfel, pragmatic vorbind, pentru stat vaccinarea este o garanţie că, investind în prevenţie, nu va trebui să mai suporte costurile tratării unei maladii cu consecinţe grave sau, mai rău, a unor epidemii. Problema reală este scăderea numărului de copii vaccinaţi şi potenţialul de risc implicit. Remedierea situaţiei solicită, fără îndoială, intervenţia statului, dar, din punctul meu de vedere, implicarea legislativului trebuie să aibă în vedere efecte pe termen lung. De aceea, eu cred că orice reglementare trebuie să contracareze în primul rând cauzele care au generat această stare de fapt, nu să insiste pe pedepse. Or, cauzele sunt informarea precară a populaţiei, neîncrederea în vaccinuri şi, mai ales, în producătorii de vaccinuri şi, nu pe ultimul loc, lipsa vaccinurilor de pe piaţă pentru perioade îndelungate. Sigur, pedepsele descurajează, însă ele sunt eficiente doar pe termen scurt, iar noi, până la urmă, ne dorim o populaţie sănătoasă şi informată şi în viitorul îndepărtat. Consider mai utilă dezvoltarea unor campanii de informare corectă asupra fenomenului vaccinării, campanii, care, pe lângă educarea populaţiei, să facă un prim pas şi către credibilizarea procesului, care, în prezent, suscită un grad mare de neîncredere din partea oamenilor. Mai departe cred că este important pentru a câştiga încrederea populaţiei să ridicăm problema producţiei autohtone de vaccinuri. Până nu demult, Institutul Cantacuzino era o instituţie de prestigiu în lume. În prezent, suntem nevoiţi să importăm vaccinuri, fapt ce contribuie la sporirea neîncrederii oamenilor, care îndepărtează campaniile de vaccinare şi interpretează această campanie de vaccinare ca pe o oportunitate a marilor producători farmaceutici străini de a-şi umfla conturile. Stimate colege, Stimaţi colegi, Iniţierea unui proiect de lege care să reglementeze vaccinarea este, în sine, o acţiune bine-venită. Însă mai util decât elaborarea unor instrumente coercitive, precum amenzile, cred că ar fi responsabilizarea părinţilor care hotărăsc să refuze vaccinul. Este dreptul fiecărui părinte să decidă cum doreşte să îşi crească copilul şi să-şi educe copiii. Nu cred că statul se poate impune în această decizie, aşa cum nu cred că este potrivit ca legea să interzică accesul copiilor nevaccinaţi la educaţie. Până una alta, accesul la educaţie este un drept universal şi nu este o favoare. În esenţă, o astfel de măsură nu ar contribui nici la bunăstarea populaţiei, nici la siguranţa naţională. Este însă opinia mea fermă că părinţii trebuie să ia o decizie informată cu privire la vaccinare şi să şi-o asume până la capăt. Ca deputat, cred la fel de tare că este oportun să ne implicăm în dezbaterea despre vaccinare, nu însă prin pedepse şi alte măsuri coercitive, ci prin trei paşi esenţiali, care vor face ca efectele intervenţiei noastre să dureze în timp: informare, credibilizare şi responsabilizare. În final, decizia sigur că este a părintelui, dar aceasta trebuie să fie corect informat, să aibă încredere că statul îi serveşte interesele şi să-şi asume responsabilitatea pentru hotărârea luată. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat Colegiul nr.5, Vaslui.
|