|
Doamna Csép Éva-Andrea: Domnule preşedinte de şedinţă, Distinşi colegi, Astăzi o să atrag atenţia dumneavoastră asupra situaţiei de criză la nivelul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care se confruntă cu o problemă financiară majoră. Semnele unui blocaj financiar au apărut încă din primele luni ale anului, când sumele transmise din bugetul statului către direcţiile sociale din teritoriu au fost aproape înjumătăţite faţă de necesar. La începutul anului s-au făcut promisiuni către aceste direcţii că bugetul aprobat va fi rectificat la jumătatea anului, fapt care nu s-a concretizat nici până astăzi. Ne aflăm în mijlocul lunii septembrie, după rectificarea bugetară, rectificare după care nu s-au alocat sume la acest capitol. Astfel, aceste instituţii nu dispun de bani nici pentru plata salariilor angajaţilor, dar nici pentru fondurile necesare pentru bunuri şi servicii, aici intrând inclusiv alimentele pentru beneficiari. Deci Guvernul nu îşi onorează obligaţiile. Vorbim despre copii, vorbim despre persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi sau cu deficienţe neuropsihiatrice, servicii de intervenţie în regim de urgenţă pentru abuz, neglijare, trafic şi migrare. Situaţia însă nu este nouă. Şi anul trecut s-au confruntat cu lipsă de fonduri, însă în acest an situaţia este mult mai drastică, deoarece în multe judeţe nici consiliile judeţene nu mai pot asigura sumele care lipsesc, deoarece şi aceştia au un buget semnificativ restrâns faţă de cel din anul 2017. Potrivit legislaţiei în vigoare, ministerul de resort finanţează aceste direcţii în proporţie de până la 90%, plata diferenţei revenind în sarcina consiliilor judeţene. Stimaţi colegi, Vorbim de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de o instituţie şi de un sistem care au ca beneficiari persoane marginalizate social, atât adulţi - cu deficienţe sau vârstnici, - cât şi copiii - cu deficienţe sau chiar orfani -; persoane care ar trebui privite şi tratate de către Guvern cu o atenţie sporită, şi nu cu nepăsarea de care se dă dovadă. Demn de arătat şi peste care nu trebuie să trecem cu vederea este faptul că problemele financiare cu care se confruntă DGASPC izvorăsc şi din neactualizarea standardelor de cost pentru furnizarea serviciilor sociale, standarde de cost care din 2015 nu au fost actualizate. Actualizarea acestora este sarcina ministerului de resort, care până în momentul actual nu a iniţiat demersuri pentru remedierea acestei probleme, cu prioritate. Considerăm că ministerul de resort trebuie urgent să rezolve problemele financiare cu care aceste instituţii se confruntă, măcar pentru asigurarea traiului zilnic atât al beneficiarilor, cât şi al salariaţilor. UDMR cere alocarea sumelor necesare preconizate până la sfârşitul anului bugetar pentru funcţionarea sistemului de asistenţă socială în condiţii optime. Vă mulţumesc. Csép Éva-Andrea, deputat al UDMR, Mureş.
|