Parliamentary debates

Domnul Florin Iordache:

Domnul Ion Spânu, de la PSD.

Se pregăteşte, de la Grupul PNL, domnul Victor Paul Dobre.

Domnul Ion Spânu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice este "Da, vrem o ţară ca afară!".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, recent, ca atunci când adunările publice urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice - drum public, parte carosabilă şi trotuar - sau în alte locuri prevăzute de Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat - să existe obligaţia de declarare prealabilă a acestora către autorităţi.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menită să clarifice o mai veche lacună legislativă, a inflamat, cum era şi de aşteptat, spiritele tinere şi libere. O parte a mass-mediei s-a grăbit să ne anunţe, nici mai mult nici mai puţin, că s-au interzis protestele spontane.

Mai tinerilor mei colegi aş vrea să le readuc în memorie, cu această ocazie, adevărata semnificaţie a unui protest spontan - şi aici voi face referire la revolta muncitorilor de la "Steagul Roşu Braşov" din 1987, în timpul unui regim opresiv şi pe vremea când astfel de manifestaţii nu se puteau organiza cu săptămâni înainte pe reţelele de socializare.

Unul dintre sloganurile preferate ale participanţilor la protestele din ultima perioadă, susţinute fie în Piaţa Universităţii, fie în Piaţa Victoriei, a fost "Vrem o ţară ca afară!". Pentru ca acest slogan să nu rămână doar o vorbă goală, rostită în timpul unui miting spontan, doresc să fac referire, în cele ce urmează, la felul în care sunt reglementate adunările publice în "afară", adică în ţări precum Germania, Franţa, Italia etc.

Constituţia franceză, la fel ca şi cea a României, protejează dreptul cetăţenilor de a se exprima prin proteste sau greve. Articolul 10 din Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789, încorporată în Constituţia Franţei, precizează că "nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale, fie ele chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică stabilită prin lege".

Începând din anul 1935, dreptul cetăţenilor de a se aduna într-un spaţiu public a fost condiţionat de o notificare prealabilă către prefectura locală sau către primăria din oraşul în care se presupune că va avea loc demonstraţia sau adunarea, cu cel puţin 3 zile şi cel mult 15 zile înainte de data acesteia.

Dreptul oamenilor de a se aduna şi de a protesta este consacrat în Germania printr-o lege care datează din 1848. Articolul intitulat "Libertatea de întrunire" prevede următoarele:

l. Toţi germanii vor avea dreptul să se adune în mod paşnic şi neînarmat fără notificare sau permisiune prealabilă.

2. În cazul adunărilor în aer liber, acest drept poate fi limitat de o lege. În conformitate cu legea germană, un astfel de protest trebuie notificat către autorităţi cu 48 de ore înainte de a fi anunţat public. La rândul lor, autorităţile pot refuza permisiunea de a organiza o astfel de demonstraţie, dacă evenimentul ar putea pune în pericol siguranţa sau ordinea publică.

Constituţia spaniolă recunoaşte dreptul la întrunire paşnică, neînarmată, fără autorizare prealabilă. Cu toate acestea, în cazul întâlnirilor şi al demonstraţiilor în locuri publice, trebuie să existe o notificare prealabilă a autorităţilor, cu cel puţin 10 zile şi cel mult 30 de zile înainte de eveniment. Autorităţile pot interzice aceste reuniuni numai atunci când sunt suspiciuni întemeiate de încălcare a ordinii publice, care ar implica un pericol pentru persoane sau bunuri.

În Suedia, adunările publice sunt reglementate în Legea privind ordinea publică. Cei care organizează întruniri trebuie fie să notifice în avans autorităţile, fie să obţină autorizaţia Poliţiei, în funcţie de tipul de eveniment.

Avem de a face, aşadar, cu o legislaţie unitară, aplicată de către state membre ale Uniunii Europene, state cu o veche şi puternică democraţie, state foarte bine dezvoltate din punct de vedere economic, state spre care România se uită atunci când vorbeşte de valori europene.

Dacă ne dorim o ţară ca afară, acestea sunt regulile pe care trebuie să le respectăm cu toţii, iar decizia Înaltei Curţi nu face altceva decât să alinieze România la legislaţia europeană.

Ion Spânu, deputat de Caraş-Severin.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Ion Spânu:

Mulţumesc.