Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.7/2012
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Dumitru Chiriţă - declaraţie politica: - "Mai multă transparenţă sau o nouă metodă de fraudare a alegerilor?"; | ![]() |
||
|
"Mai multă transparenţă sau o nouă metodă de fraudare aalegerilor?" În cursul anului 2009, domnul Marcel Opriş, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (serviciu aflat în subordinea lui Traian Băsescu), primeşte din partea "tătucului" Băsescu o propunere de a instaura un sistem de supraveghere a desfăşurării alegerilor, la vremea respectivă fiind vorba de scrutinul de alegere a preşedintelui ţării. Coaliţia PDL-PSD, aflată la guvernare la acea epocă, nu a agreat această propunere, considerând că aceasta presupune anumite riscuri şi că, oricum, timpul rămas până la data alegerilor nu permitea implementarea acestui sistem în condiţii optime. La sfârşitul anului 2011 acelaşi domn Opriş reiterează această intenţie de instaurare a sistemului de supraveghere, de data aceasta pentru alegerile locale şi parlamentare ce vor avea loc la sfârşitul acestui an. La prima vedere, propunerea respectivă doreşte să realizeze o gestiune mai eficientă a procesului electoral, vizând evitarea votului multiplu, a turismului electoral şi a altor metode "clasice" de influenţare a rezultatului alegerilor, întâlnite cu ocazia precedentelor scrutine. Iniţiativa STS-ului este una lăudabilă şi, dacă s-ar concretiza, am putea spune că, în România, procesul electoral se va desfăşura într-un mod corect. Din păcate, propunerea de monitorizare a desfăşurării alegerilor vine în contextul în care regimul "Băsescu-Boc" încearcă cu disperare să se menţină la putere, inclusiv printr-o fraudă masivă a alegerilor, deja comasate, din acest sfârşit de an, probabil în ideea de a nu fi obligaţi să fure de două ori. Este evident că un serviciu secret aflat în subordinea lui Traian Băsescu, fără un control public, va face ceea ce îi comandă "ilustrul conducător", iar buna intenţie a domnului Opriş se va transforma într-o fraudă masivă la viitoarele alegeri, bineînţeles în favoarea actualului regim. În măsura în care această propunere avansată de STS se va concretiza, consider că trebuie instituită o comisie de supraveghere, formată din parlamentari şi din experţi independenţi, comisie care să urmărească întregul proces de implementare şi desfăşurare a proiectului, inclusiv modul în care acest sistem va funcţiona în timpul scrutinului, până la anunţarea rezultatelor finale, pentru a avea garanţia că lucrurile vor merge bine şi că nu vor exista implicări ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în favoarea unuia sau altuia dintre competitorii electorali. |



