|
Doamna Ana Birchall: "România urmează un nou model progresist de creştere şi de creare de noi locuri de muncă, cu obiectivul de a ajuta şi consolida clasa de mijloc din România, în totală antiteză cu austeritatea promovată de guvernele de dreapta" Stimate colege, Stimaţi colegi, Mesajele puternice antiausteritate pe care le-am promovat înainte de a ajunge la guvernare, dar şi în ultimii doi ani în care responsabilitatea guvernării ne aparţine, s-au dovedit a fi corecte fiind recunoscute inclusiv de organismele internaţionale. Declaraţia politică de astăzi porneşte de la recunoaşterea de către Organizaţia Internaţională a Muncii a unui adevăr pe care noi, reprezentanţii partidelor de guvernământ, îl spunem încă din 2010: măsurile de austeritate nu au fost şi nu sunt o soluţie pentru relansarea economică. Măsurile de austeritate s-au dovedit a fi un mijloc de sărăcire graduală a populaţiei, măsuri care au adus efecte negative asupra economiei atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În raportul World Social Protection întocmit de Organizaţia Internaţională a Muncii, România ocupă un loc aparte şi, din păcate, nu este unul pozitiv. Ţara noastră este dată ca exemplu negativ, alături de alţi parteneri din Uniunea Europeană, care au introdus în perioada 2009-2012 măsuri de austeritate sub pretextul fals că ar oferi stabilitate economico-financiară. În schimb, diminuarea pensiilor prin impozitare, tăierea salariilor pentru multe categorii socio-profesionale, reducerea graduală a ajutoarelor sociale sau a fondurilor pentru sănătate au transferat costurile crizei asupra populaţiei. Şi acest lucru s-a întâmplat în mai multe state din Uniunea Europeană care au acţionat similar cu Guvernul Boc din 2010. Sunt curioasă ce vor mai spune acum colegele şi colegii de la PDL, ce scuze vor mai găsi pentru măsurile de austeritate pe care le-am promovat şi care, în realitate, nu au făcut altceva decât să împovăreze şi să sărăcească milioane de români! Sunt curioasă ce explicaţii dau vasluienilor din colegiul meu aceşti reprezentanţi ai unui Guvern care nu au manifestat nicio grijă faţă de români. Modelul progresist de promovare şi aplicare a politicilor publice în interesul populaţiei este singura soluţie pe care România o are la dispoziţie postausteritate. Economia îşi revine, pentru prima oară în ultimii ani. România ajunge să crească mai mult decât orice alt stat din Uniunea Europeană pe primul trimestru al anului 2014. Guvernul Ponta a înţeles rapid nevoile economiei şi a început să aplice cu succes un model de creştere economică progresist, care continuă să aducă beneficii reale pentru români. Avem nevoie în continuare de măsuri progresiste şi de strategii guvernamentale care să plaseze România în avangarda economică şi politică a Uniunii Europene. O sursă importantă pentru astfel de politici publice este şi Forumul Progresist Social-Democrat. PSD a înfiinţat această structură, pe care am plăcerea să o conduc, cu scopul precis de a aduna în jurul său organizaţii progresiste internaţionale, personalităţi politice cu experienţă şi experţi în domenii cheie ale guvernării. Îndrăznim să gândim pentru viitor şi să concepem în interiorul Forumului Progresist Social-Democrat acele idei care vor asigura un sistem corect în România, un stat social şi puternic, cu o clasă de mijloc bine conturată, care poate susţine măsurile de care categoriile sociale vulnerabile afectate de criză au nevoie. Lansarea Forumului Progresist Social-Democrat a fost foarte bine primită de către ONG-urile partenere din Europa şi din Statele Unite ale Americii. Mai mult, prin prezenţa sa la Bucureşti, Lordul Peter Mandelson, preşedintele onorific al unui ONG din Marea Britanie, şi anume Policy Network, a susţinut demersurile noastre de promovare a politicilor economice progresiste şi în România. Îl citez pe Lordul Mandelson, care a spus de curând în Bucureşti: "Îmi doresc să avem creştere economică şi oportunităţi pentru fiecare ţară europeană. Asta promovăm noi aici, asta ar trebui să promoveze Europa şi de aceea avem nevoie de lideri care sunt pregătiţi să promoveze direcţia pozitivă. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune mai bună, să aibă un set de instituţii mai responsabile, cu priorităţi mai clare şi cu o agendă care să răspundă nevoilor cetăţenilor" acesta este mesajul cu care Lordul Peter Mandelson a venit în faţa noastră şi subscriu întru totul la acest mesaj. Cred că România se află pe drumul cel bun, dar România trebuie să continue să se dezvolte aplicând măsuri de creştere economică sustenabilă, cum este reducerea CAS-ului, cum sunt facilităţile fiscale pentru angajatorii care creează locuri noi de muncă, în special pentru tineri, cum este asigurarea unui TVA redus pentru produsele şi serviciile de bază din ţară şi cum sunt multe alte măsuri care asigură consolidarea noastră ca un stat social puternic într-o Europă socială unită. Austeritatea şi-a demonstrat limitele. Acum a venit timpul să învăţăm din greşelile trecutului pentru a nu repeta istoria ruşinoasă a perioadei 2010-2012, o perioadă în care românii din cele mai vulnerabile categorii sociale au fost împovăraţi cu toate greutăţile crizei, în timp ce clientela politică se îmbogăţea. România trebuie să îşi schimbe ADN-ul economico-social, promovând politici economico-fiscale care să întărească clasa de mijloc, acţionând în acelaşi timp pentru ajutorarea şi protejarea categoriilor sociale vulnerabile. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ne aflăm la finalul unui lung şir de ani în care conflictul a fost semnul sub care întreaga societate a stagnat. Datorită unui model politic proliferat cu succes de susţinătorii preşedintelui Băsescu, clasa politică abundă în agresivitate, societatea este divizată din cauza unor false probleme, în timp ce soluţiile în jurul cărora ar trebui să ne unim ne scapă de multe ori printre degete. Avem nevoie să scăpăm de dictatura nonvalorilor, care se perpetuează din păcate în societatea românească şi soluţia pentru ca acest lucru să se întâmple nu poate fi decât un proiect de ţară, construit în jurul unor valori progresiste, un proiect care să creeze majorităţi politice stabile, un proiect care să fie în totală antiteză cu tot ceea ce s-a întâmplat în România regimului Băsescu-Boc. Dacă în ultimii 10 ani proiectul politic promovat în România s-a format în jurul dezbinării şi discordiei, pentru următorii 10 ani România trebuie să redevină un stat social puternic, cu o reputaţie excelentă atât în Europa, cât şi peste Ocean. Este vorba, stimate colege şi stimaţi colegi, de un proiect la care trebuie să adere întreaga clasă politică. Depinde numai de noi să reuşim să ne unim forţele pentru a aduce România la un nivel constant de stabilitate politică, economică şi socială, la un nivel de creştere sustenabilă care să asigure, pentru toţi cetăţenii României, un viitor sigur aici, la noi acasă. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat Colegiul nr. 5 Vaslui.
|