Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.19/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Alexandra Huţu - declaraţie politică: "Fiţi români! Apreciaţi valorile culturale româneşti, sărbătoriţi şi cumpăraţi româneşte!"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Doamna deputat Alexandra Huţu? Vă rog. |
|
|
Bună dimineaţa! Stimate colege, Stimaţi colegi, În ultimii ani, România a importat cu mare uşurinţă multe dintre obiceiurile străine pe care le vedem deseori în filmele hollywoodiene. Fie că vorbim despre sărbătoarea de Haloween, fie că vorbim despre Valentines Day, există o preocupare tot mai intensă în România, sprijinită masiv şi de mass-media, pentru promovarea unui comerţ specific, cu tot felul de produse asociate acestor sărbători alogene. Din păcate, nu vedem aceeaşi preocupare, nici din partea presei, nici din partea unor autorităţi publice, pentru promovarea unor sărbători tradiţionale româneşti, echivalente celor amintite. Spre exemplu, ştiţi bine că pentru Valentines Day noi avem echivalentul de Dragobete, sărbătorită cu doar 10 zile mai târziu după varianta americană, adică pe 24 februarie. De ce atrag atenţia asupra acestor aspecte? Pentru că, aşa cum spuneam, aceste sărbători sunt asociate cu un comerţ specific, iar noi, românii, în loc să ne promovăm valorile noastre tradiţionale, care ar sprijini un comerţ cu produse româneşti, de la producători autohtoni, ne îndreptăm cu mare uşurinţă spre elemente străine de tradiţiile noastre, şi care vin însoţite de un comerţ cu produse de import, mai scumpe şi, de cele mai multe ori, de o calitate mult inferioară celor româneşti. Iar pentru a reveni la valorile noastre şi la tradiţii, trebuie ca noi, românii, prin atitudinea oamenilor politici, a presei româneşti şi a altor formatori de opinie, să promovăm intens tradiţiile noastre şi sprijinirea comerţului de produse autohtone. PSD are un program ambiţios care se numeşte "Cumpără româneşte", prin care urmărim promovarea produselor româneşti, susţinerea firmelor româneşti şi, în general, revitalizarea valorilor noastre tradiţionale. "Cumpără româneşte" este un act de patriotism pe care îl putem face fiecare dintre noi. Depinde numai de noi să ne promovăm produsele noastre, autohtone. În mod cert, nimeni din afara ţării nu o va face pentru noi. De aceea, apelul meu este ca în aceste zile, cum a fost ziua de ieri, să le reamintim românilor, în special celor mai tineri, că în tradiţia noastră există obiceiuri similare şi putem să îi convingem că e mult mai bine să fim autentici, originali, decât să importăm tradiţii şi obiceiuri care nu au nicio simbolistică pentru noi şi pentru identitatea noastră naţională. Iar cu această ocazie, să le mai spunem concetăţenilor noştri că e foarte simplu să fii un bun român, atunci când "cumperi româneşte", şi că poţi face asta în fiecare zi, nu doar în contextul unor sărbători. Aşadar, stimaţi colegi, vă îndemn şi pe dumneavoastră - fiţi români şi cumpăraţi româneşte! Vă mulţumesc. Deputat al PSD de Botoşani, Alexandra Huţu. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc, doamnă deputat. |


