Aurora-Tasica Simu
Aurora-Tasica Simu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.12 Aurora-Tasica Simu - declaraţie politică referitoare la criza energetică şi contextul socioeconomic actual;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

De la neafiliaţi, doamna deputat Aurora-Tasica Simu.

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Dragi români,

Parlamentarilor nu le pasă de voi! De fapt, nici nu îi interesează că o duceţi greu şi că trebuie să plătiţi tot mai mult din cauza incompetenţei lor.

Ieri, pe 29 iunie, România a atins un record absolut al ruşinii: preţul energiei electrice a ajuns la cel mai mare nivel din întreaga Europă! În timp ce vecinii noştri din Bulgaria, chiar şi din Grecia plătesc de două ori şi jumătate mai puţin, la noi preţul a explodat pur şi simplu, ajungând seara la o cifră de-a dreptul aberantă: peste 4.200 de lei pe megawatt-oră, adică mai bine de 4 lei pentru un singur kilowatt-oră! Este dovada vie a neputinţei cronice a acestui Guvern, de a proteja siguranţa energetică a propriilor cetăţeni. Experţii ne spun clar: ziua, preţul mai scade datorită românilor deştepţi care au investit în panouri şi devin prosumatori. Dar seara, când oamenii se întorc acasă, preţul sare în aer, pentru că statul român nu a fost capabil să construiască capacităţi de stocare. Sub 1% din consumul nostru vine din baterii, în timp ce toată Europa aleargă spre viitor. România, din cauza lor, nici măcar nu joacă în această ligă!

Şi toate acestea se întâmplă în plină criză termică, sub un val de căldură sufocant, când consumul creşte de la o oră la alta, iar producţia naţională este la pământ.

Situaţia politică este mult mai gravă decât cea energetică. Economia noastră este prăbuşită. Agricultura este lăsată în comă. Inflaţia distruge lună de lună puterea de cumpărare, iar valul de facturi uriaşe va lovi necruţător în fiecare casă, dar şi în micile afaceri.

Ce fac liderii noştri şi liderii voştri, în acest timp? Păi, în loc să caute soluţii de urgenţă pentru a salva ţara de la colaps, se sfâşie public pentru putere! De la preşedintele ţării şi până la ultimul suveranist de carton, toţi vânează doar scaune, bani şi control absolut. Păpuşarii din umbră trag sforile în toate direcţiile, iar nota de plată o achită, ca de fiecare dată, cetăţeanul de rând.

Am ajuns să trăim într-o arenă absurdă, un adevărat Hunger Games, în care politicieni amatori se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru ciolan, în timp ce România arde sub ochii noştri! Aceasta este marea ticăloşie a clasei politice de azi, a actualei guvernări şi a aliaţilor săi - adevăraţii asasini economici ai acestui neam. Nu au viziune şi nici soluţii. Au doar un instinct: o poftă nebună de putere şi de sărăcire a românilor.

Această ultimă declaraţie, înainte de vacanţa parlamentară, trebuie să fie un semnal de alarmă ferm: cetăţenii români nu mai suportă acest circ! Dacă nu puneţi în sfârşit această ţară înaintea intereselor voastre obscure, veţi fi măturaţi de istorie. Veţi deveni o simplă notă de subsol, o pagină neagră pe care acest popor va dori să o uite cât mai repede!

Personal, refuz să cred că speranţa a murit. Şi sper ca, în timp ce doi se bat orbeşte pentru putere, al treilea - poporul român - va câştiga. Să câştige prin vot! Să se ridice şi să scape definitiv de voi! Să aleagă demnitatea şi viitorul!

Deputat Tasica Simu, preşedintele Partidului UNIT.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Maricel Popa?

Domnul deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu?

Ariadna-Elena Cîrligeanu?