|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei politice de astăzi este: "Mai avem reformă în sănătate?" Şi, pentru stenogramă, am să mai depun o declaraţie în scris: "Un proiect de succes". Stimate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Nu cu multă vreme în urmă, atrăgeam atenţia că educaţia şi sănătatea nu trebuie să facă obiectul experimentelor politice. Considerate de toate guvernele din ultimii 25 de ani drept priorităţi naţionale, educaţia şi sănătatea au ajuns totuşi domeniile cele mai suferinde ale societăţii româneşti. Poate şi pentru că, în tot acest sfert de secol trecut de la Revoluţia din 1989, ni s-a tot vorbit de strategii, reforme, soluţii etc. care nu au fost duse niciodată până la capăt. Pe linia obişnuită, şi în ultimii 2 ani de când USL a preluat guvernarea, ni s-a vorbit de o amplă reformă a sistemului sanitar. Ba chiar s-au făcut şi câteva dezbateri publice pe această temă. Ba chiar s-au cheltuit sume frumoase de la bugetul central pentru a populariza principiile acestei reforme. Ba chiar s-au luat şi anumite măsuri foarte costisitoare cu scopul de a ameliora situaţia din sistemul sanitar. Acum, în contextul în care PNL s-a retras de la guvernare şi Ministerul Sănătăţii a ajuns la PSD, apare întrebarea: ce se va alege de reforma sistemului medical? Mă refer la reforma iniţiată de domnul Eugen Nicolăescu. Deja au apărut voci chiar de la putere care critică aproape tot ce s-a făcut în ultimii 2 ani, deja ni se spune că acel card de sănătate, proiect care a consumat milioane de euro, este complet inutil, de vreme ce el va fi oricum înlocuit de buletinele cu cip, care vor conţine exact aceleaşi informaţii. Deja se fac presiuni ca unele dintre măsurile luate în ultimii doi ani să fie anulate. Să înţelegem din toate aceste semne că vechea reformă a murit şi că ni se pregăteşte o nouă reformă? Domnilor guvernanţi, nu vă mai bateţi joc de sănătatea românilor. Deputat de Iaşi, Viorel Blăjuţ.
|