Radu Zlati
Radu Zlati

Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.205/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.13 Radu Zlati - declaraţie politică cu titlul "Domnul tehnocrat de la Ministerul Educaţiei";

 

Domnul Ludovic Orban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Vă citesc lista colegilor care au fost înscrişi la declaraţii:

Vasile Popeangă, Cosmin Necula, Mihai Găină şi dumneavoastră, care sunteţi al patrulea, aţi terminat declaraţia, în timp ce, uitaţi-vă în sală, sunt foarte mulţi colegi ai Partidului Naţional Liberal. Am folosit alternanţa proporţională, aţi înţeles?

Îi dau cuvântul domnului deputat Radu Zlati, şi-l invit la microfon, ulterior, pe domnul deputat Daniel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Zlati:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Domnul tehnocrat de la Ministerul Educaţiei".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aflu pe surse că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educaţiei naţionale şi actual premier interimar, ar fi în cărţi pentru ocuparea în continuare a fotoliului de pe str. General Berthelot, schimbând Guvernul ex-Ponta pe Guvernul de tehnocraţi al premierului desemnat Dacian Cioloş.

Faptul ar presupune, nu-i aşa, că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu este, la rândul său, un tehnocrat.

Din păcate, domnul Cîmpeanu a încetat demult să fie un tehnocrat fără a reuşi să devină un om politic, ci, cel mult, un politician.

Domnul Cîmpeanu a încetat să fie un tehnocrat, în momentul în care a început să facă acolade politicului, încercând să spele reputaţia premierului Ponta de acuzaţia de plagiat. Ulterior, ajuns ministru al educaţiei, şi-a continuat opera de curăţitor la postamentul de doctor în drept al şefului său direct, domnul Victor-Viorel Ponta, girând ruşinoasa ordonanţă prin care, fapt unic în istoria legislativă a omenirii se permitea ca o persoană să poată renunţa la titlul doctoral.

Deci nu cred în domnul Cîmpeanu ca tehnocrat, căci apartenenţa la această categorie ar însemna neutralitate şi obiectivitate, pe care urmaşul lui Spiru Haret şi-a pierdut-o încă înainte de a deveni ministru al educaţiei naţionale.

Pe de altă parte, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu nu reuşeşte a fi un om politic, căci acest statut asumat deplin înseamnă nu doar calitatea de membru de partid, ci şi asumarea unei viziuni, a unei atitudini ideologice în faţa mulţimii de probleme pe care, ca ministru, trebuie să le rezolvi.

Or, domnul ministru s-a dovedit un administrator relativ decent, cel puţin în comparaţie cu predecesorii săi, dar nu a reuşit să ofere învăţământului românesc dovada că are o imagine globală despre ce ar trebui făcut pe termen mediu şi lung.

Cu alte cuvinte, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu are, din păcate, viziunea îngustă a unui tehnocrat şi versatilitatea unui politician, fără a avea corectitudinea tehnocratului şi viziunea omului politic.

Iată, de ce, domnul ministru, dacă va fi pe lista domnului Cioloş, nu va avea parte de votul meu în cadrul audierilor care vor avea loc.

Radu Zlati, deputat PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumim domnului deputat Zlati.