Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.63/2017
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.13 | Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică intitulată "Centrele de excelenţă în domeniul IT - prioritate strategică a învăţământului românesc"; | ![]() |
||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Centrele de excelenţă în domeniul IT - prioritate strategică a învăţământului românesc" Înainte de a da citire declaraţiei politice doresc să vă transmit ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă găsească în pace alături de familie şi de cei dragi. Sfintele Paşti să ne aducă încrederea şi puterea de a merge mai departe. Astăzi am ales să vă supun atenţiei un subiect care nu ar trebui politizat, un subiect frumos, un subiect care este de fapt despre trecut, prezent şi viitor, şi acel subiect se numeşte educaţia. Educaţia trebuie să fie o prioritate naţională pentru ţara noastră într-un context al globalizării accelerate. Sistemul interdependenţelor şi interconexiunilor între state, procesul de tehnologizare, viteza cu care circulă informaţia sunt repere clare că România trebuie să aibă un răspuns ferm într-un mediu al schimbărilor şi transformărilor permanente. Răspunsul poate fi construit în jurul educaţiei, şi nu oricum, ci în jurul unei educaţii performante, care să corespundă realităţilor curente şi viitoare. O analiză critică şi pertinentă a societăţii româneşti relevă existenţa unor fenomene negative pentru evoluţia ţării, între care cele mai relevante mi se par: neînţelegerea impactului pe care globalizarea îl are în dezvoltarea comunităţilor, incapacitatea de adaptare la societatea bazată pe informaţie şi, cel mai important, degradarea sentimentului de apartenenţă la poporul şi naţiunea română. Susţin viziunea lui Jacques Delors privind sistemul educaţional bazat pe cei patru piloni: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi şi a învăţa să exişti, acestea fiind condiţii sine qua non pentru o societate prosperă şi puternică. Reiterez că educaţia nu poate evolua fără segmentul vital al cercetării - inovării - dezvoltării. Nu ne putem permite să facem la nesfârşit experimente, de cele mai multe ori nereuşite, în domeniul educaţiei, cum nu ne putem permite ca de fiecare dată resursele financiare alocate educaţiei să fie precare. Nutresc convingerea că este necesar să trecem la o nouă etapă, cea a faptelor concrete de construcţie şi performanţă, în care întregul sistem de învăţământ să fie fundamentat pe mai multe axe strategice, cu perspective performante. Una dintre axele strategice o reprezintă domeniul IT. Îmi susţin această ipoteză pe argumentul că România este un mediu favorabil dezvoltării domeniului IT, prin resursele umane care dovedesc calităţi intelectuale şi profesionale excepţionale. La nivel naţional, există suficiente unităţi de învăţământ preuniversitare axate pe domeniul IT, care sunt adevărate baze de recrutare deopotrivă pentru mediul universitar şi chiar pentru marile companii cu competenţe în domeniu. Etapa concretă despre care aminteam anterior este de dorit să fie caracterizată de eforturi conjugate şi o abordare comprehensivă la nivel local şi central, pentru constituirea unor centre de excelenţă în acele unităţi de învăţământ preuniversitare. Mergând mai departe, centrele de excelenţă trebuie să vizeze excelenţa în învăţare, predare şi excelenţa instituţională. Statul român, prin instituţiile de resort, are responsabilitatea principală în stimularea învăţării. De pildă, în calitate de reprezentant al zonei Moldovei istorice în Parlamentul României, vă aduc la cunoştinţă că nord-estul ţării are capacitatea de a dezvolta sistemul educaţional în segmentul IT, datorită platformelor educaţionale deja existente. Acestei situaţii îi este subsecventă şi întreaga activitate a Colegiului Naţional de Informatică din Piatra Neamţ. Cu o tradiţie de profil în domeniul matematică - informatică de 27 de ani, Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ este o unitate de învăţământ de elită care are ca misiune educarea tinerilor în spiritul egalităţii de şanse într-o lume dinamică. Întreaga activitate a Colegiului este caracterizată de profesionalism, performanţă şi obiectivitate. Unităţile de învăţământ cu tradiţie în domeniul IT pot fi instrumente viabile pentru dezvoltarea economică a zonei. Problemele noastre vor fi cum îi vom educa şi cum îi vom păstra acolo? Nu putem face educaţie pe criterii economice, prilej cu care acest impediment este necesar să fie eliminat. Moldova îşi poate găsi o potenţială salvare economică prin investiţii şi inovaţii în domeniul educaţional IT. Am convingerea că acest deziderat poate fi realizat dacă, în primul rând se doreşte şi, în al doilea rând, se munceşte. Cred că dezvoltarea centrelor de excelenţă în IT sunt un proiect de viitor, proactiv şi prospectiv, ce poate genera creştere economică. |


