Maricela Cobuz
Maricela Cobuz

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.171/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.13 Maricela Cobuz - declaraţie politică având ca subiect "Ziua mondială a diabetului";

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

S-a terminat o primă rundă. Începem runda a doua, cu reprezentanţii puterii.

Doamna Maricela Cobuz.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maricela Cobuz:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte...

(Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Văd că... îmi pare rău că nu ştiţi timpii cum se alocă. Deci jumătate - putere, jumătate - opoziţie. Am luat, erau 6 de la opoziţie, au fost 6 de la putere. Faptul că sunt mai mulţi de la acelaşi partid, tot 6 sunt. Cred că trebuia să ştiţi acest lucru.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maricela Cobuz:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Ziua mondială a diabetului".

Ziua mondială a diabetului se sărbătoreşte în fiecare an, pe data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, începând din anul 1991. Anul acesta, Ziua mondială a diabetului are ca temă de dezbatere "Diabetul şi familia".

Această zi este marcată, la nivel internaţional, de toate asociaţiile membre ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, cât şi de persoanele afectate de diabet.

La nivel mondial, conform datelor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt peste 422 de milioane de persoane bolnave de diabet. Anual, mor peste 1,6 milioane de pacienţi, din cauza complicaţiilor acestei boli.

În România sunt peste două milioane de persoane care suferă de diabet, din care peste jumătate sunt femei şi peste 5.000 sunt copii. Judeţul Suceava are în prezent aproximativ 30.000 de pacienţi care au diabet zaharat.

Diabetul este o boală extrem de severă, atunci când nu este bine monitorizată, complicaţiile afectând pacientul, în mod direct şi, indirect, întreaga familie.

Pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu diabet, Guvernul României a reorganizat Programul naţional de diabet zaharat, derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care este finanţat din bugetul Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Ministerul Sănătăţii a decis acordarea de pompe de insulină şi senzori de monitorizare continuă a glicemiei, copiilor bolnavi de diabet, pentru a-i ajuta pe aceştia în tratamentul bolii, scăpând de numărul mare de injecţii şi de înţepăturile necesare controlului glicemic.

Este pentru prima dată când Ministerul Sănătăţii acordă importanţă maximă pacienţilor cu diabet şi, în special, copiilor.

Ca deputat în Comisia pentru sănătate şi familie, dar şi ca medic pediatru, voi susţine legislaţia din domeniul sănătăţii, încurajând populaţia spre o alimentaţie şi un stil de viaţă sănătoase.

Vă mulţumesc.

Deputat, doctor Maricela Cobuz, PSD Suceava.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.