Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Domnul deputat Gheorghe Antochi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Dacă mai este cineva? Da. Vă rog să vă pregătiţi.

Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Antochi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea se intitulează "Şcoala românească are uniformă".

Deşi au trecut aproape 22 de ani de când uniforma nu mai este obligatorie în şcoala românească, la o privire ceva mai atentă poţi observa cu uşurinţă că uniforma nu a dispărut. Şi nu este una pentru care să opteze elevii, profesorii sau părinţii. Uniforma şcolară din România este una întunecată, fumurie, care aduce cu aceea a oamenilor îndoliaţi!

Unii le spun elevilor "tâmpiţi" şi acreditează ideea că toţi cei care au picat bacalaureatul nu ştiu să scrie corect şi că ultimele generaţii care au trecut bacul l-au trecut... pe sub mână.

E adevărat că de pe băncile şcolilor ies prea puţini tineri utili în vreun fel societăţii. Tot astfel, şi de pe băncile facultăţilor. Şi totuşi, cine i-a îmbrăcat în aceasta uniforma lipsită de orice viitor ?!

A întrebat cineva un elev care a luat nota 2 la bacalaureat cu ce medie a intrat la liceu?

Problema, precum ştiţi, e de vreo 22 ani. Dacă am îngropat industrii şi sectoare întregi, în tot acest timp n-am investit mai nimic în învăţământ, aşa că astăzi este un nonsens să mai vorbim de educaţie: e tare greu să o găseşti, de altfel, în jurul tău!

Învăţământul a tot decăzut, iar profesorii, cu salarii de mizerie, poartă chiar şi ei uniforma lălâie a copiilor mari şi neajutoraţi pe care i-au lăsat în libertate. Generaţiile tinere de astăzi au din ce în ce mai puţini câştigători. Restul, marea masă a perdanţilor, pot fi, în cel mai bun caz, norocoşi. Norocoşi pentru că au părinţi ce au făcut performanţă într-un sistem de învăţământ care funcţiona după reguli respectate.

Nu cred că există prea multe regrete pentru sistemul de învăţământ de dinainte de Revoluţie care era, de asemenea, contaminat de mentalităţi nesănătoase, însă şi în vremea noastră, înainte să înceapă şcoala, copiii dârdâie aşteptând ministrul învăţământului sau alt reprezentant al guvernanţilor să "taie panglica" noului an şcolar! Singurul regret adevărat poate fi faptul că pe vremuri se încuraja performanţa, iar respectul faţă de profesori era respect. Din partea oricui!

În ultimii 22 de ani învăţământul a produs mai degrabă persoane incapabile să gândească cu propriul cap. Le-am introdus media şcolară generală drept criteriu de a accede în alt ciclu de învăţământ. Astfel, le punem în cârcă o presiune imensă, cotidiană, a notelor. Unii dintre ei, puţini la număr, cară în cârcă, în fiecare zi, un rucsac de prea multe kilograme, după ce seara au învăţat până târziu. Alţii, cei mai mulţi, au clacat. Deşi 7 şi 8 sunt note bune şi înseamnă că au învăţat, pe ei nu îi ajută, le strică media. Aşa că au învăţat să fure, să copieze. E drept că există şi alt fel de tineri, cu părinţi mai bine adaptaţi vremurilor, cărora le dăm ocazia să «achiziţioneze» fie o nota mai mare, fie chiar o diplomă universitara! Pe copiii de astăzi nu-i privăm doar de educaţie, ci şi de copilărie.

S-a schimbat ceva în cei 22 de ani? Da, profesorilor a început să nu le mai pese. Dau note de 9 şi10 pentru prestaţii care pe vremuri ar fi primit cu greu nota 5. Părinţilor a început să nu le mai pese de educaţia copiiilor. Copiilor a început să nu le mai pese de nimic. Însă cel mai trist este că inerţia în care ne complacem va produce perdanţi încă mulţi ani de-aici înainte, chiar dacă de mâine ne-am hotărî să operăm pe "cord deschis" întreg sistemul educaţional din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu foarte mult, domnule coleg.