Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Nemaiavând alţi parlamentari prezenţi, pentru a-şi citi declaraţiile politice, daţi-mi voie să susţin şi eu propria mea declaraţie politică.

(coboară la tribună.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi, oriunde vă veţi afla la această oră,

Mi-am intitulat declaraţia politică: "Lauda de sine nu miroase a bine", şi ea încearcă să reflecte câteva din realităţile triste ale vremurilor pe care le trăim.

La un an de la depunerea jurământului şi preluarea puterii de către Guvernul Ponta, bilanţul guvernării Ponta este unul trist, dezolant, acesta neputându-se lăuda nicidecum cu aducerea la îndeplinire a nenumăratelor promisiuni lansate în urmă cu un an de zile.

Mai mult, cu o aroganţă nemăsurată şi o incompetenţă desăvârşită, guvernul Ponta adoptă exact aceleaşi măsuri pentru care fostul guvern a fost aspru criticat şi nevoit să se aşeze în opoziţie.

Cu toţii am învăţat, de-a lungul variatelor experienţe din viaţa noastră, să primim ca atare, într-un procent mai ridicat sau mai scăzut de toleranţă, critici.

O critică cinstită este întotdeauna lansată cu un scop constructiv, care nu implică nicidecum un proces de devalorizare sau dispreţuire, nu ascunde un mesaj toxic şi are un scop bine definit, şi anume aducerea în prim-plan a unor propuneri de îmbunătăţire a situaţiei actuale, de aşa natură încât erorile comise anterior să nu mai fie repetate.

Competiţia, rivalitatea, setea de a demonstra competenţa, deţinerea informaţiilor şi abilităţilor profunde reprezintă realităţi prezente în vieţile noastre, astfel că, nu de puţine ori, oamenii, plecând de la oamenii de rând până la oamenii cu cele mai înalte funcţii şi responsabilităţi în societate, ajung să practice în mod deosebit de agresiv acest sistem, criticându-şi şi dispreţuindu-şi, în mod nemilos, cu orice ocazie, adversarul.

Însă, a lansa o critică cu scop pur distructiv şi a urma tipare absolut identice celor care au făcut obiectul criticilor dure, fără a manifesta cea mai fină intenţie în direcţia aducerii unor îmbunătăţiri, în vederea ameliorării unui context defavorabil, lipsit de soluţii practice, reprezintă nu doar o simplă aroganţă, ci este o adevărată sfidare la adresa întregului popor român, a speranţelor acestuia în acele zile mai bune şi mai lipsite de griji pe care Guvernul Ponta le promitea, cu ani în urmă, cu atâta patimă.

Să nu uităm, stimaţi colegi, că moţiunea care a generat căderea Guvernului Ungureanu conţinea numeroase şi dure critici atât la adresa acestui guvern, cât şi la adresa Guvernului Boc, guverne pe care USL-ul, aflat atunci în opoziţie, le cataloga ca fiind absolut incapabile în atragerea fondurilor Uniunii Europene, şantajabile şi extrem de pricepute în hoţii.

Tot USL-ul era cel care afirma că astfel de guverne nu sunt în măsură să atenueze efectele din ce în ce mai evidente ale crizei, nu deţin competenţa necesară în a atrage interesul investitorilor străini pentru România, interes care se menţine deosebit de scăzut, şi nu poate realiza diminuarea CAS-ului, întrucât banii sunt risipiţi în mod nejustificat şi, nu în ultimul rând, că mult discutata creştere a absorbţiilor de fonduri europene era, la acel moment, una dintre cele mai mari minciuni ale guvernării de dreapta.

Din nefericire însă, "cea mai mare minciună", aşa cum au catalogat-o respectabilii noştri colegi din USL, la vremea respectivă, este astăzi la un an de la momentul de la care aceştia au preluat puterea, o şi mai mare minciună, cu doar 303 milioane de euro atrase în trei luni, faţă de 1,5 de miliarde euro cât ar fi fost necesar pentru atingerea ţintei propuse de 6 miliarde de euro pentru 2013.

Este oare atât de imposibil a-i trage la răspundere pe cei care au atribuţii în procesul de gestionare a fondurilor europene ? Mai sunt oare justificate prezenţa şi aporturile noastre de miliarde de euro în Uniunea Europeană, dacă nu suntem capabili să recuperăm aceste sume şi să ne bucurăm în cel mai eficient mod posibil, cu scopul realizării unor obiective care realmente "plâng" din cauza lipsei acestor fonduri?!

În mod cert, cu toţii am resimţit, de la 1 aprilie 2013, un nou val de scumpiri, Guvernul Ponta punând la încercare, la nesfârşit, în mod ruşinos, răbdarea şi speranţa românilor într-un trai mai bun. Preţurile alimentelor au crescut atât de mult, încât 70% dintre români nu îşi permit o hrană sănătoasă.

În aceste condiţii, stimaţi colegi, nu este de mirare faptul că România se află pe locurile fruntaşe în îmbolnăvirile de boli cardiovasculare şi afecţiuni asociate, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea şi dislipidemiile.

De asemenea, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte amploarea cancerului de col uterin. Pe lângă adoptarea unui stil de viaţă cât mai echilibrat, a unui regim alimentar variat, pe care românii nu-l pot adopta şi perpetua din cauza lipsei banilor, unul dintre cele mai importante moduri de prevenire a îmbolnăvirii constă în evaluarea periodică a stării de sănătate, proces care, din nou, lipseşte cu desăvârşire din viaţa românilor, tot din lipsa banilor.

Harababura introducerii coplăţii prezentată ca fiind o taxă care va conduce la scăderea numărului de internări nejustificate se dovedeşte a fi o măsură pripită şi inutilă, care nu face decât să îngreuneze şi să frustreze mai mult o populaţie deja mult prea chinuită de efectele dezastruoase ale unui sistem medical lacunar. Practic, pacienţii suferinzi, care se internează din motive întemeiate, şi care, în marea lor majoritate a cazurilor, contribuie la fondul de sănătate timp de zeci de ani, plătesc de fapt o taxă absolut nejustificată, fără a se bucura de niciun beneficiu real, Guvernul Ponta sfidând, încă o dată, pe bietul cetăţean român, şi trădând o lipsă elementară de respect, în raport cu toţi cetăţenii care contribuie în mod onest, lună de lună, la plata CAS-ului.

Sistemul social a fost puternic zguduit, săptămâna trecută, de scandalul bolnavilor cu handicap permanent care, deşi se aflau în imposibilitatea de a se deplasa, au fost totuşi chemaţi la comisiile de evaluare de specialitate. Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că a fost nevoie de iscarea unui astfel de scandal, pentru a lua act de realităţile monstruoase, suferinţele şi chinurile unor oameni absolut "descoperiţi", umiliţi şi dispreţuiţi.

Ceea ce este realmente dezolant, însă, este că, în primă instanţă, ministrul muncii a plasat responsabilitatea pe umerii consiliilor judeţene, ulterior adresând recomandări, or, recomandările nu vor avea niciodată puterea de a reforma un sistem, de a preîntâmpina comiterea aceloraşi erori grave înfăptuite împotriva unor fiinţe care au fost nevoite să renunţe, fără voia lor, la caracterul integru şi demn al vieţii la care au visat dintotdeauna.

Vă mulţumesc.

(Îşi reia locul la prezidiu.)

Dacă între timp a mai sosit vreun coleg care doreşte să-şi susţină declaraţia politică? Nu mai avem.