Parliamentary debates

Doamna Rodica Nassar:

Aş vrea să salut din partea conducerii Camerei Deputaţilor şi a tuturor colegilor prezenţa astăzi, în Parlament, a delegaţiei din Republica Coreea, condusă de doamna Cho Eun Hee, primar al districtului Seocho din Seul.

Mulţumim pentru vizita dumneavoastră. (Aplauze.)

Domnule deputat Varujan Pambuccian, aveţi cuvântul.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Am să-mi citesc declaraţia politică, este un lucru pe care îl fac destul de rar, şi o să o şi depun în scris, pentru că aş dori să fie consemnată ca atare.

Cu exact un secol în urmă, pentru armenii din Imperiul Otoman începea drumul Golgotei care, în unele cazuri, s-a sfârşit printr-o crucificare cât se poate de concretă în deşerturile Siriei.

Pe 24 aprilie, elitele intelectuale, religioase, politice şi economice ale armenilor din Istanbul au fost arestate, întemniţate şi ucise. În zilele următoare soldaţii armeni din armata otomană au fost dezarmaţi şi trimişi în lagăre de exterminare. Populaţia armeană din tot cuprinsul Imperiului a făcut apoi obiectul unei deportări în masă, 306 coloane de deportaţi parcurgând spaţii imense către zonele deşertice ale Siriei unde se hotărâse relocarea lor. În aceste marşuri ale morţii, armenii din convoaie au fost în mod sistematic înfometaţi, epuizaţi fizic şi atacaţi de batalioanele speciale guvernamentale care îi însoţeau. Din cei peste un milion de armeni duşi în acest fel spre deşert, au ajuns la destinaţie în jur de 20%, restul fiind ucişi pe drum.

Destinaţia însemna internare în lagăre de exterminare, acolo unde au pierit majoritatea celor care au supravieţuit drumului. Pe toate aceste drumuri au avut loc atrocităţi de neimaginat pentru lumea civilizată, de la uciderea copiilor la crucificarea femeilor. În acest timp, armenii din armata otomană erau ucişi sistematic în lagărele de muncă în care fuseseră internaţi. Bilanţul sec a doi ani de neantizare este de un milion şi jumătate de armeni, cetăţeni ai Imperiului Otoman.

Câteva zeci de mii de armeni au reuşit să scape cu viaţă, fugind fie în Imperiul Ţarist, fie prin porturile de la Mediterana în Europa, fie în teritoriile otomane ocupate de către Antantă. Una dintre familiile care au reuşit atunci să se refugieze şi care a găsit adăpost în România, primul stat care a întins o mână refugiaţilor armeni, este familia mea. Strămoşii mei puteau opta între moarte şi abandonarea credinţei creştine. Bunicii mei, împreună cu majoritatea armenilor de atunci au spus: "Mai bine ne pierdem trupul decât să ne pierdem sufletul". În acei ani, armenii din Imperiul Otoman au învăţat să moară şi călcând pe moarte, să învie întru credinţă creştină.

S-a scris şi s-a spus mult despre genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman. S-a recunoscut puţin şi de foarte puţine ori el a fost calificat ca atare. De aceea, astăzi doresc să citez din cele mai recente gesturi legate de comemorarea evenimentelor de atunci. Primul este cel al Sanctităţii Sale Papa Francisc I, care în timpul liturghiei din 12 aprilie 2015 dedicată centenarului genocidului împotriva armenilor a spus: "Poporul vostru, pe care tradiţia îl recunoaşte drept primul popor convertit la creştinism în 301, are o istorie bimilenară şi păstrează un admirabil patrimoniu de spiritualitate şi cultură, alături de capacitatea de a se ridica după numeroasele persecuţii şi încercări la care a fost supus. Vă invit să cultivaţi întotdeauna sentimentul de credinţă faţă de Domnul, pentru faptul de a fi fost capabili să vă păstraţi fidelitatea faţă de El chiar şi în epocile cele mai grele.

Paginile de suferinţă din istoria poporului vostru continuă, într-un anumit sens, patima lui Isus, dar în fiecare dintre ele este depusă sămânţa Învierii. Să nu înceteze în voi, Păstorii, efortul de a-i educa pe credincioşii laici să înveţe a citi realitatea cu ochi noi, pentru a ajunge să spună zi de zi: poporul meu nu este doar unul de oameni care au suferit pentru Cristos, dar mai ales unul de oameni înviaţi întru Cristos. De aceea, este important să vă aduceţi aminte de trecut, dar pentru a scoate viaţa cu care să alimentaţi prezentul prin vestirea bucuroasă a Evangheliei şi prin mărturia carităţii.

În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept primul genocid al secolului al XX-lea, a lovit poporul vostru armean. Celelalte două au fost comise de nazism şi stalinism".

În Rezoluţia nr. 2590/15 aprilie 2015, amintind de Rezoluţia sa din 18 iunie 1987, în care caracteriza evenimentele din Imperiul Otoman din perioada 1915-1917 ca fiind genocid, Parlamentul European "aduce un omagiu, în ajunul centenarului, memoriei unui milion şi jumătate de victime nevinovate, armeni care au pierit în Imperiul Otoman; se alătură comemorării centenarului genocidului împotriva armenilor într-un spirit de solidaritate şi justiţie europeană; invită Comisia şi Consiliul să se alăture la comemorarea acestuia".

Rezoluţia a fost iniţiată de către Partidul Popular European şi votată cu o largă majoritate de către toţi reprezentanţii tuturor statelor membre şi ai partidelor europene. Doresc să le mulţumesc, pe această cale, europarlamentarilor români din tot spectrul politic pentru sprijinirea acestei rezoluţii a Parlamentului European şi să îmi exprim speranţa că va veni o zi în care Parlamentul României, structurat în aceleaşi partide care au votat rezoluţia la Bruxelles, va adopta o atitudine similară.

Vă mulţumesc.

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumim şi noi.