Parliamentary debates

Doamna Rodica Nassar:

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Attila Korodi.

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Cu câteva zile în urmă, într-o comună din circumscripţia mea electorală, Cozmeni, s-a întâmplat un lucru care a zguduit întreaga comunitate. Să vă explic.

De pe clădirea în care îşi are sediul atât Primăria Cozmeni, cât şi alte instituţii - o grădiniţă, composesoratul local şi casa de cultură a satului - a fost îndepărtată inscripţia KÖZSÉGHÁZA. Inscripţia înseamnă, în limba română, "Casa Comunei", şi a fost îndepărtată în urma unei decizii judecătoreşti luate în baza unei reclamaţii făcute de un român care trăieşte în Spania. Menţionez că toate instituţiile enumerate mai sus, care funcţionează acolo, au inscripţia lor proprie, bilingvă, pe clădire. Iar inscripţia scoasă a însemnat ceva pentru comunitatea locală, a fost un simbol, ceva care a fost pe clădirea respectivă de-a lungul istoriei, începând cu momentul construirii ei; este un element al identităţii comunităţii din Cozmeni.

A fost îndepărtată o inscripţie, deşi avem legi referitoare la inscripţii în limba maghiară. Avem o zi specială în care serbăm Ziua limbii maghiare în România. Iar clădirea respectivă a fost vizitată de mai mulţi politicieni români, printre care se numără preşedinţi şi premieri.

Totuşi, cum am zis şi mai sus, inscripţia a trebuit scoasă. Pentru că se poate. Pentru că trăim într-o Românie care din afară pare a fi "un model european" din punctul de vedere al protecţiei minorităţilor naţionale. Care a încercat practic să adopte fiecare convenţie referitoare la protecţia minorităţilor, venită din partea Consiliului Europei, dar să nu o şi aplice. Pentru că trăim într-o Românie în care foarte frecvent întâlnim situaţii în care legile nu înseamnă nimic - să ne gândim la incendiul "Colectiv" -, într-o Românie în care mereu se găseşte o portiţă de scăpare. Într-o Românie în care sub faţada justiţiei se comit mari injustiţii. Ca şi în cazul din Cozmeni. Care a zguduit o întreagă comunitate, comunitatea maghiară din România.

Ca membrii ai comunităţii maghiare, vedem că, din punctul de vedere al protecţiei minorităţilor naţionale, lucrurile stagnează sau chiar se înrăutăţesc. Dialogul este lipsit cu desăvârşire, se înmulţesc decizii ale instituţiilor guvernamentale la nivel central şi local în care se îngrădesc drepturile minorităţilor. Această tendinţă a început acum aproximativ patru ani de zile. A fost momentul în care s-au înmulţit acţiunile în justiţie, împotriva unor simboluri şi drepturi ale comunităţii maghiare. Acest instrument bizar este folosit acum şi mai mult. Este folosit de prefecţi, este adus, ca argument, de funcţionari guvernamentali, este aplaudat şi susţinut de acei politicieni - jucători politici naţionali sau locali - care se pot hrăni din deciziile justiţiei împotriva unor normalităţi democratice europene în domeniul protecţiei minorităţilor etnice tradiţionale.

Pe lângă forţarea Primăriei Cozmeni de a scoate inscripţia menţionată la început, pot să enumăr multe, multe cazuri similare. Ce ziceţi de amendarea organizatorilor unor tabere pentru copii maghiari - organizate de diferite ONG-uri - în care mâncarea servită nu era inscripţionată, la masa de servire, în limba română, sau declararea cu nonşalanţă a unor simboluri ale comunităţii ca panouri sau steaguri de reclamă şi publicitate de către poliţiile locale, sau interzicerea folosirii simbolurilor comunităţii pe clădiri publice administrative, sau omiterea intenţionată a inscripţiilor bilingve, la intrarea localităţilor, în cazul reabilitării infrastructurilor rutiere, sau anularea retrocedării către biserica reformată a unui liceu, sau netipărirea manualelor de limbă română pentru şcolile cu predare în limba minorităţilor etnice? Aş putea să mai enumăr multe lucruri. Însă cred că mai degrabă ar trebui să ne gândim la viitor, fiindcă drumul pe care suntem acum nu este cel al consolidării unei democraţii solide şi al unei societăţi române prospere. Soluţiile enumerate sunt mai degrabă caracteristice unor ţări autoritare, ţări cu care într-o perioadă chiar am fost şi aliaţi. Dar am trecut de acea perioadă deja de un sfert de veac. Sau credeam că am trecut.

Care ar trebui să fie viitorul?

Viitorul ar trebui să fie acela în care decidenţii politici stau la masa dialogului şi oferă soluţii viabile pe termen lung societăţii româneşti, pe tema protecţiei minorităţilor. Viitorul trebuie să fie acela în care moştenirea lăsată de bunicii şi străbunicii noştri, prin "Declaraţia de la Alba Iulia", să fie în sfârşit pusă în practică. Viitorul trebuie să fie acela în care o lege sau mai multe legi şchioape să nu mai fie mai presus de valori europene definite în convenţiile şi recomandările Consiliului Europei şi folosite făţiş ca argumente în justiţia română. Viitorul trebuie să fie acela în care fiecare copil vede în ţara noastră o şansă, şi nu o povară, o zonă a libertăţii, şi nu a frustrării, un spaţiu al exprimării libere a identităţii, şi nu un spaţiu al conformării şi al confruntării.

Ştiu, sunt viziuni despre care mulţi credem că deja sunt parte a vieţii noastre cotidiene, dar, din păcate, suntem încă departe. Diferenţa o face modul în care implementăm legile deja votate şi închiderea oricărui dialog pentru a face paşii mai departe.

Societatea din România ar trebui să înţeleagă un lucru: nimeni nu ia nimic din drepturile majorităţii, din contră, ne apropie de ceea ce au parafat bunicii şi străbunicii noştri în "Declaraţia de la Alba Iulia".

Doamnelor şi domnilor, avem nevoie de soluţii, avem nevoie de un dialog serios, pentru ca ţara noastră într-adevăr să fie ţara noastră, a tuturor, indiferent de naţionalitate. O ţară care îşi valorifică forţa care provine tocmai din diversitatea naţionalităţilor locuitorilor săi.

În spiritul sărbătorilor care se apropie, îndemn toată lumea la mai multă înţelegere, la mai multă toleranţă, să fim cu toţii mai buni. Şi a fi mai bun înseamnă şi respect. Respect faţă de valorile celuilalt. Respect faţă de promisiunile făcute de strămoşii noştri. Respect faţă de recomandări şi reglementări adoptate. Doar astfel putem să ajungem acolo unde aspirăm de un sfert de veac: o Românie prosperă, în care este bine să trăim.

Mulţumesc.

Doamna Rodica Nassar:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.