|
Domnul Radu Zlati: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Prostia nu doare. Din fericire. Dacă ar durea, atunci, din toate colţurile patriei noastre iubite, s-ar înălţa răcnete. Că unele ar aparţine unor persoane cu educaţie mai puţină, n-ar fi o problemă. Dar multe ar aparține unor licenţiaţi, masteranzi şi, după moda mai veche, chiar unor doctoranzi. Nu o spun eu. O spune Curtea de Conturi într-un audit făcut pe sistemul de învăţământ universitar. Una dintre concluziile acestui audit fiind următoarea: dacă nu introducem corecţii mari şi rapide în sistem şi în universităţi - e vorba despre cele de stat - riscăm să avem universităţi tot mai puţin performante, diplome tot mai multe, competenţe profesionale de tip individual tot mai puţine şi, în final, o lipsă cronică de competitivitate europeană. Nu trebuie să ne-o spună Curtea de Conturi că suntem lipsiţi de competitivitate. Avem 103 universităţi de stat. Din cele 103 universităţi de stat, cinci, în unii ani, şase universităţi se strecoară în Topul 1000 al universităţilor din lume. Mai avem încă vreo zece universităţi care reuşesc să se strecoare în Top 2000. Trebuie să recunoaştem că, pentru o ţară ai cărei locuitori sunt mândri de sistemul educaţional românesc este jenant de puţin, este penibil. Căror cauze se datorează această situaţie? Sigur, cauzele sunt multiple, începând de la sistemul de finanţare. România şi Rusia sunt singurele două state din lume care încă mai menţin un sistem dual, adică unii studenţi la stat nu plătesc nicio taxă, în timp ce ceilalţi sunt plătitori integrali de taxe, până la sistemul de alocare a fondurilor din partea bugetului naţional. Readuc aminte că, prin ordonanţe de urgenţe succesive, Guvernul Ponta a măcelărit şi puţinul avut în Legea nr.1/2011, mai ales în domeniul educaţiei universitare. Pentru că, dacă iniţial Legea nr.1/2011 spunea că banii se dau şi pe calitatea educaţională oferită de către universităţi, cu alte cuvinte se făcea o evaluare a acesteia, guvernele succesive de după 2012, miniştrii care au ocupat onorantul loc de pe Strada Berthelot, au eliminat, practic, această clauză. Ba chiar în situaţia unor universităţi mici, regionale sau chiar locale - că s-a ajuns şi acolo, diferiţi baroni de partid şi-au făcut universităţi în municipiile reşedinţă de judeţ pentru plăcerea lor proprie - ei bine, atunci când aceste universităţi, datorită slabei calităţi, care nu atrăgea studenţi, au ajuns în grave dificultăţi financiare, ministerul le-a resuscitat prin infuzii de fonduri, fără a lăsa ca piaţa muncii, ca piaţă educaţională să decidă şi ceea ce nu merită să trăiască, să moară, evident. Ei bine, ziceam că prostia nu doare. Din fericire, din prostie nici nu se moare, cel puţin nu la modul direct, că dacă s-ar fi murit am fi avut şi noi un "Colectiv" al educaţiei româneşti sau un scandal cum este acela Hexi Pharma, în care se vinde pe bani buni o marfă proastă, şi atunci şi sistemul de învăţământ românesc, marfa aceasta proastă care este educaţia românească oferită sistemului preuniversitar şi universitar, ar fi generat un scandal, dar aşa cu toţii ne complacem în situaţia de faţă. Ce este de făcut? Poate să vină un Ionică să strige cât poate de tare: "Uite lupul!" şi lumea să-l creadă, pentru că, altfel, domnii mei, ne vom trezi la un apus de soare că lupul vine. Cu alte cuvinte, că noi vom rămâne solid implantaţi, pe ultimul loc, nu penultimul pe care-l ocupăm deocamdată, în ceea ce priveşte educaţia în Europa. Şi odată ce l-am ocupat nu vom mai ieşi cel puţin pe ratele actuale alocate din bugetul naţional educaţiei naţionale. Vă mulţumesc. Radu Zlati, deputat de Cluj.
|