|
Domnul Glad-Aurel Varga: Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică este intitulată "Palatul Copiilor din Arad evacuat, pentru că Ministerul Educaţiei refuză să plătească chiria". Încă din luna februarie am tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care a ajuns Palatul Copiilor din Arad, în condiţiile în care, timp de un an, Ministerul Educaţiei a ajuns în situaţia să nu mai plătească chiria. Asta, cu toate că, având în vedere zona centrală în care este situat şi spaţiul pe care îl ocupă, era vorba despre o sumă modică, de doar 10.000 de lei pe lună. Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea în momentul de faţă Palatul Copiilor a fost retrocedat. În urmă cu 11 ani, au fost demarate lucrările pentru construirea unui nou sediu, amplasat într-o zonă centrală a municipiului Arad, chiar lângă noul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean. În 2008, Ministerul Educaţiei aloca primele fonduri pentru cele două obiective. Sediul Inspectoratului Şcolar a fost finalizat în 2017, în timp ce Palatul Copiilor mai aşteaptă. Potrivit unor promisiuni, noul Palat al Copiilor ar fi trebuit totuşi să fie gata anul acesta. Nu a fost, din cauza lipsei de fonduri. Pentru noul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, început în aceeaşi perioadă, s-au găsit însă mult mai uşor banii necesari. Ca totul să fie şi mai frumos, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a trimis Palatului Copiilor Arad o înştiinţare scrisă, în data de 23 septembrie anul acesta, prin intermediul căreia instituţia a fost anunţată că Ministerul Educaţiei Naţionale nu va mai suporta cheltuielile cu plata chiriei, începând din acest an şcolar. De asemenea, s-a solicitat găsirea unui spaţiu pentru care să nu se plătească chirie. Trei zile mai târziu, Inspectoratul Şcolar vine cu un ultimatum la adresa Palatului Copiilor, somând conducerea instituţiei ca în termen de şapte zile să comunice ce spaţii a identificat pentru a se muta. În urma acestor solicitări, Palatul Copiilor a înaintat adrese către primărie şi alte instituţii şcolare pentru găsirea unor soluţii de relocare. Reprezentanţii primăriei susţin însă că nu au posibilitatea legală de a sprijini Palatul, având în vedere că acesta nu este în subordinea autorităţilor locale. Pe de altă parte, conducerea Palatului Copiilor a identificat câteva spaţii care i-ar putea găzdui pe cei peste 2.000 de copii înscrişi, însă fiecare dintre acestea prezintă inconveniente care îngreunează activitatea instituţiei. S-a ajuns astfel în situaţia ca Palatul Copiilor Arad, abandonat fiind de Ministerul Educaţiei, să ceară sprijin comunităţii locale pentru găsirea unor soluţii de plată în vederea păstrării actualului sediu, cel puţin în acest an şcolar, aceasta fiind, în opinia profesorilor de acolo, cea mai bună soluţie pentru copii. În aceste condiţii, vin şi întreb: a ajuns Ministerul Educaţiei în pragul falimentului, încât să nu îşi mai permită să plătească chiria de 10.000 de lei pe lună pentru Palatul Copiilor din Arad? Ce sumă este necesară pentru finalizarea noului sediu al Palatului Copiilor? Când va fi gata acesta, având în vedere că în bugetul pe 2018 a fost alocată suma de 15.000 de lei, iar în bugetul de stat pe 2019 nu a fost alocat nici măcar un leu? Palatul Copiilor reprezintă un punct de atracţie pentru mii de copii din Arad care învaţă să-şi folosească timpul liber pentru a face ceva util. Această instituţie ar trebui să fie o prioritate pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, care ar trebui să vină cu soluţii concrete, nu cu ultimatumuri lipsite de orice urmă de bun-simţ. Vă mulţumesc. Deputat al PNL de Arad, Glad Varga.
|