Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.150/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.14 | Ştefan-Iulian Lőrincz - declaraţie politică având titlul "Dublă cetăţenie pentru românii din Regatul Spaniei"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Trecem la Grupul parlamentar al USR. Primul vorbitor, Iulian Lőrincz. Se pregăteşte Andrei Miftode. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Datele recente, obţinute de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, arată că sunt înregistraţi cu domiciliul sau reşedinţa în Regatul Spaniei peste un milion de români. Aceşti cetăţeni români, care s-au stabilit în Regatul Spaniei sau au rezidenţă temporară acolo, contribuie, prin munca lor, la progresul societăţii spaniole. De la doctori, ingineri, arhitecţi, asistente medicale, la constructori, mecanici, agricultori sau lucrători în sectorul HoReCa, ei sunt participanţi activi la viaţa şi bunăstarea unor comunităţi prospere. Cu doar câţiva ani în urmă, regele Spaniei recunoştea "efortul" făcut de sutele de mii de muncitori români stabiliţi în Spania şi "importanta lor contribuţie" la "dinamismul" economiei spaniole. Rădăcinile latine şi ataşamentul faţă de valori europene comune fac ca integrarea românilor în comunităţile spaniole să fie puternică şi consistentă. Prin păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, ei duc la îmbogăţirea şi diversitatea locurilor unde s-au integrat. De asemenea, raporturile economice dintre România şi Regatul Spaniei sunt într-o continuă creştere, Spania fiind al unsprezecelea partener comercial al României la nivel global şi al nouălea între statele membre ale Uniunii Europene, cu o pondere de 2,9% în totalul comerţului exterior al României. Această realitate, a uneia dintre cele mai numeroase comunităţi străine din Spania, care contribuie atât de vibrant şi consistent nu numai la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi la dinamismul comunităţilor unde locuiesc şi muncesc, ridică necesitatea recunoaşterii acestei contribuţii. Cum anume? Prin găsirea unei soluţii de a se putea acorda cetăţenia spaniolă şi românilor care au dovedit, demult şi cu prisosinţă, că nu mai sunt "străini". Un astfel de acord ar consfinţi un drept pe care românii şi l-au câştigat prin munca lor, prin integrarea şi sprijinul comunităţilor locale unde trăiesc şi muncesc şi le-ar oferi posibilitatea să contribuie şi mai consistent la dezvoltarea societăţii spaniole şi a legăturilor puternice dintre România şi Regatul Spaniei. Un precedent posibil de urmat îl reprezintă Acordul dintre Spania şi Franţa privind dubla cetăţenie, care poate fi un model de urmat. Ca un exemplu viu al acestei realităţi şi al acestei legături profunde de comuniune latină şi valori europene, consider că este de datoria mea să promovez, ca tematică a domeniului politic românesc, de aici, de la tribuna Parlamentului României, obiectivul de a convinge partenerii noştri politici spanioli să sprijine stabilirea unui acord echitabil care să ofere şi cetăţenilor români stabiliţi în Spania posibilitatea de a obţine şi cetăţenia spaniolă. Ar fi un gest de profundă recunoaştere nu numai a contribuţiei cetăţenilor români care muncesc şi locuiesc în Spania, dar şi a rădăcinilor comune, a valorilor europene comune pe care le împărtăşim de atâţia ani. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: Vă mulţumim, domnule deputat. |


