Aurelia Cristea
Aurelia Cristea

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Aurelia Cristea - declaraţie politică intitulată "E bine pentru copiii noştri?";

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna Cristea. Se pregăteşte domnul deputat Oltean.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Cristea:

Mulţumesc frumos.

Dragi colegi,

Azi am să depun două declaraţii politice. Cea dintâi este un apel la responsabilitate politică şi este în contextul celor expuse şi dezbătute şi ieri, cu privire la schimbarea regulamentului, la recredibilizarea statutului de parlamentar şi a instituţiei Parlamentului, iar cea de-a doua şi căreia am să-i şi dau citire se referă în schimb la o întrebare sub semnul căreia ar trebui să acţionăm în tot ceea ce înseamnă iniţiativă legislativă, decizii şi comportament.

Aşadar, întrebarea este "E bine pentru copiii noştri?".

Stimaţi colegi,

Acel crud şi trist "Adio, România!" este spus de tot mai mulţi tineri care pleacă la studii în străinătate sau pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bine plătit. Este o dramă fără sfârşit a ultimilor 8 ani, de la aderarea României la Uniunea Europeană, care a generat exportul de tineri bine pregătiţi, în cele mai multe situaţii aceştia alegând să se stabilească în ţara adoptivă.

De aceea, stimaţi colegi, vă întreb astăzi dacă putem începe această sesiune parlamentară fără să nu ne gândim la copiii noştri, la bogăţia acestei ţări care ia tot mai des calea Occidentului, părăsind România. Oare menirea noastră de parlamentari nu este aceea de a avea grijă de toţii copiii României?

Fiecare iniţiativă legislativă, declaraţie şi comportament al nostru, fiecare vot dat, deciziile noastre, toate afectează şi influenţează prezentul şi viitorul tinerilor. Sunt sigură că niciunui părinte nu-i este uşor să-şi audă copilul spunând "Adio, România!"

Pentru mulţi tineri, România nu mai reprezintă o perspectivă educaţională şi nici de identificare a unui loc de muncă decent, neîncrederea generalizată a societăţii şi lipsa unei viziuni de integrare a tinerilor în societatea ultimilor 25 de ani împingându-i spre emigrare.

Din păcate nu ştim nici măcar să fim mentori pentru ei, nu avem răbdare să le acordăm o şansă, iar competenţa profesională nu a fost mereu un criteriu de promovare.

Tinerii trebuie să devină partenerii noştri, să creştem împreună, fiindcă prezentul şi viitorul sunt proiectate pentru noi toţi, să le oferim locuri de muncă şi expertiza noastră în toate domeniile de activitate. Tânăra generaţie trebuie implicată mai mult în viaţa comunităţii sale!

Doamnelor şi domnilor,

Aş mai dori ca în orice acţiune a noastră să ne privim permanent în oglinda copiilor, misiunea noastră fiind aceea de a le consolida viitorul. Trebuie să fim sinceri cu generaţia care vine după noi, să le asigurăm toate oportunităţile de dezvoltare profesională şi să prioritizăm problemele urgente ale acestor generaţii.

Orice acţiune a noastră trebuie să stea sub semnul acestei întrebări continue: "Oare e bine pentru copiii noştri?".

Pentru ca acel dureros "Adio, România!" să înceteze, trebuie de azi, să ne întoarcem integral cu faţa spre tineri!

Aurelia Cristea, deputat PSD de Cluj.

Mulţumesc frumos.