|
Domnul Dănuţ Culeţu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se numeşte: "Economie versus populism". Luările de poziţie, mai mult emoţionale decât raţionale, cu privire la aşa - zisa criză a creditelor de franci elveţieni şi discuţiile avute cu reprezentanţii BNR în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci m-au convins de necesitatea acestei declaraţii, care sper să aducă calmul şi luciditatea necesare a tempera populismul veşnic prezent în rândul clasei politice. Mai întâi ar fi de spus că nu este prima dată şi nici ultima când o devalorizare a unei monede străine afectează grav capacitatea de rambursare a creditelor în respectiva monedă. Riscul aferent creditelor în monedă străină există şi va exista întotdeauna atunci când veniturile debitorilor sunt într-o altă monedă decât cea a creditului şi orice intervenţie administrativă nu face decât să încalce grav un principiu fundamental al economiei de piaţă, dincolo de aspectul de legalitate a unei asemenea intervenţii. Cererea şi oferta se echilibrează pe piaţă prin preţ, iar dobânda este preţul banilor. Astfel, oricine va încerca să intervină administrativ, va genera costuri greu de cuantificat şi va fi sancţionat de piaţă. Aşadar, aş sugera celor care vor să intervină pe piaţă ajustând preţul creditului sau stabilind arbitrar cursuri de schimb la care să se ramburseze creditele să abandoneze această poziţie şi să studieze efectele unor asemenea intervenţii în cel puţin două cazuri exemplificatoare: criza asiatică din 1997 şi cea argentiniană din 1998. O altă problemă pe care am sesizat-o este cea a stigmatizării băncilor pentru aşa - zisa goană după profit şi bonusuri. Dincolo de faptul că băncile nu sunt singurele care vânează profitul, un element primordial al economiei de piaţă, pot fi de acord că în relaţia bancă - client, banca este cea informată şi ar trebui să fie mai responsabilă. Necesitatea reglementării adecvate este lecţia pe care băncile sper că au învăţat-o după furtuna financiară din 2008. Numai că reglementarea nu trebuie să fie una excesivă astfel încât să conducă la blocaje în acordarea de credite şi la birocratizarea excesivă a acestei activităţi absolut necesare în procesul relansării economice. În oglindă, responsabilitatea clientului este la fel de importantă, atâta timp cât voinţa părţilor este statuată printr-un contract semnat de ambele părţi. În altă ordine de idei, existenţa unor persoane al căror grad de îndatorare a crescut peste veniturile disponibile este o realitate şi aici trebuie să constat o adevărată inflaţie de abordări populiste pe care le voi expune în continuare. Aş porni de la faptul că 60% din creditele în franci elveţieni sunt credite de consum şi personal nu pot fi de acord să oferim o facilitate celor care au folosit creditele pentru vacanţe exotice. Al doilea punct de vedere, la fel de important, este că abordarea la nivel global a unor măsuri pentru cei care au credite în franci elveţieni este inadecvată, singura modalitate rezonabilă fiind cea a unui tratament diferenţiat al debitorilor, care nu poate fi făcut decât în relaţia cu banca creditoare. Un alt punct de vedere deosebit de important este că în niciun caz bugetul de stat nu poate fi invocat în acordarea de facilităţi, pentru că poarta deschisă în acest fel nu va fi niciodată închisă, ci, din contră, extinsă, iar costurile nu vor putea fi acoperite de către debitori. Soluţia optimă în cadrul unei economii de piaţă pentru rezolvarea problematicii creditelor în franci elveţieni, dincolo de abordarea diferenţiată pentru fiecare client, constă în împărţirea costurilor între bancă şi client. Plecând de aici, consider că varianta eficientă ar fi conversia creditelor în lei la cursul zilei cu un discount pe care banca l-ar putea oferi la rata pe care debitorul o are de rambursat. Toate acestea, însă, nu trebuie să determine costuri suplimentare pentru client în condiţiile în care se va încheia un nou contract de credit. Închei spunând că pot accepta că decizia politică poate pune uneori în paranteză eficienţa economică, dar acest lucru trebuie să fie o excepţie şi nu o regulă, iar cei care vor ignora permanent principiile economiei de piaţă, vor fi mai devreme sau mai târziu sancţionaţi. Vă mulţumesc.
|