Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.128/2019
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.17 | Ionuţ Simionca - declaraţie politică având ca subiect "Ultima decizie a lui Daea cu oaia a fost să omoare porcii din gospodăriile oamenilor"; | ![]() |
||
|
"Ultima decizie a lui Daea cu oaia a fost să omoare porcii din gospodăriile oamenilor" Începând de vineri, 8 noiembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare Ordinul pentru stabilirea dimensiunilor şi a tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, semnat de fostul ministru al agriculturii, celebrul Petre Daea cu oaia, de la PSD. Prin acest act, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale limitează la cinci numărul de porci pe care ţăranul român îi poate avea în gospodărie. Măsura lui Daea îi aduce la disperare pe românii cinstiţi din mediul rural, pe cei ai căror unică sursă de venit este vânzarea unui porc de Crăciun sau a unui litru de lapte de la vaca crescută în bătătură. Pe româneşte, dragi colegi, dacă ţi-a fătat scroafa mai mult de cinci purcei, ai devenit peste noapte ori contravenient, pentru că ai încălcat legea, ori te-ai transformat brusc într-un antreprenor şi trebuie să cheltuieşti o groază de bani şi de timp să-ţi faci firmă, să deschizi cont bancar, să stabileşti un administrator, să găseşti un contabil etc. Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul! Ca şi când nu ar fi fost suficient faptul că pesta porcină i-a falimentat pe cei care creşteau porci în sistem intensiv, PSD s-a gândit să plaseze o bombă pentru următorul guvern şi să omoare şi agricultura de subzistenţă. Impactul reducerii numărului de porci care pot fi crescuţi în gospodărie este extrem de mare, în contextul în care 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural. Micii agricultori sunt revoltaţi, pe bună dreptate, şi acuză autorităţile că iau decizii împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini. Tocmai de aceea, fac un apel către noul ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, să găsească o soluţie la problema creată de Daea cu oaia şi să modifice reglementarea aberantă, în sensul măririi la 15 a numărului de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie. Domnule Adrian Oros, arătaţi-le micilor agricultori respectul pe care aceştia îl merită şi daţi-le şansa să îşi câştige cinstit existenţa, prin valorificarea animalelor crescute în gospodărie! |


