Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.69/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.17 | Dragoş Gabriel Zisopol - intervenţie intitulată "Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului, liant al relaţiilor de prietenie şi cooperare între parlamentele lumii"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Îl invit pe domnul deputat Zisopol Dragoş Gabriel, Grupul parlamentar al minorităţilor. Se pregăteşte domnul deputat Şlincu Dan-Constantin, Grupul parlamentar al PSD. |
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Hristos a Înviat! Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Adevărat a Înviat! Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului, liant al relaţiilor de prietenie şi cooperare între parlamentele lumii". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului (World Hellenic Inter-parliamentary Association (WHIA) / Παγκόσμια Διακοινοβουλευτική Ένωση Ελληνισμού (Πα.Δ.Ε.Ε./Pa.D.E.E.) este un organism apolitic, fondat în anul 1996, care are în componenţă parlamentari de origine greacă din diaspora elenă. În anul 2005, Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului a dobândit calitatea de organizaţie elenă cu personalitate juridică. În prezent, organizaţia are în componenţă 85 de membri din întreaga lume: Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Germania, România, Africa de Sud, Elveţia, Zimbabwe etc. Scopul principal al organizaţiei este de a consolida relaţiile de prietenie şi cooperare între Grecia şi ţările de provenienţă a membrilor acesteia. Consiliul Director al Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului este ales de Adunarea Generală a acesteia şi funcţionează pentru o perioadă de doi ani. Între Adunările Generale, Consiliul Director al Pa.D.E.E. reprezintă interfaţa dintre Parlamentul Republicii Elene, pe de-o parte, şi parlamentele membrilor, pe de altă parte. În ultima şedinţă a Consiliului Director al WHIA / Pa.D.E.E., desfăşurată online în data de 9 aprilie 2021, domnul Leonidas Raptakis, senator în statul Rhode Island din Statele Unite ale Americii, a fost ales noul preşedinte al organizaţiei. Din Consiliul Director fac parte:
Cea de-a 13-a Adunare Generală a WHIA / Pa.D.E.E. a fost programată în luna iulie a acestui an. În declaraţia sa, noul preşedinte al WHIA / Pa.D.E.E., domnul Leonidas Raptakis a precizat că "în această eră a informaţiei trebuie să încurajăm dialogul şi să adoptăm politici care vor pune Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului în fruntea efortului de a construi punţi între naţiunile noastre membre". În acelaşi context, prim-vicepreşedintele WHIA / Pa.D.E.E., doamna Effie Triantafilopoulos, a subliniat faptul că "această organizaţie (WHIA / Pa.D.E.E.) este o resursă semnificativă pentru membrii ei, care va promova relaţiile dintre ţările în care suntem aleşi, Grecia şi Cipru". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Aşa cum aţi remarcat, prin intermediul deputatului Uniunii Elene, Parlamentul Românei este reprezentat în cadrul Consiliului Director al Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului. Această demnitate ne-a oferit şi ne oferă posibilitatea de a promova şi consolida relaţiile de prietenie dintre Camera Deputaţilor din România şi Camerele legiuitoare ale membrilor Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului şi, nu în ultimul rând, de a strânge legăturile între naţiunile membre. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. |


