|
Domnul Brian Cristian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Obiectul declaraţiei politice este: "Cluburile sportive de drept public". Stimaţi colegi, Conform Legii educaţiei fizice şi sportului, cluburile sportive pot exista sub trei forme de organizare. Două dintre acestea sunt de drept privat, iar a treia este de drept public. În acest moment, majoritatea cluburilor din ţară, majoritatea cluburilor sportive de la disciplinele populare din ţară sunt de drept public. În mod firesc, acestea, fiind de drept public şi înfiinţate conform prevederilor Codului administrativ, ar trebui să se supună unor principii şi reguli de funcţionare similare altor societăţi publice. Transparenţa decizională, transparenţa financiară, controlul instituţional al instituţiei publice sub care a fost înfiinţat clubul sportiv sunt doar câteva dintre subiectele care observăm că, din păcate, nu sunt atinse de cele mai multe cluburi sportive publice ale României. În primul rând, transparenţa construieşte o relaţie de încredere cu comunitatea locală şi cu suporterii echipei, care investesc timp, energie şi bani pentru a-şi susţine echipa. În al doilea rând, reprezintă o metodă de prevenţie împotriva managementului defectuos şi împotriva corupţiei. Iar mai apoi, oferă informaţii transparente pentru eventualii sponsori şi investitori care pot lua decizii informate despre susţinerea clubului. Aşadar, transparenţa este crucială pentru sustenabilitatea şi dezvoltarea pe termen lung a unui club sportiv de drept public. Din păcate, aceste principii sunt rar întâlnite la cluburile sportive din ţara noastră. Aflăm deseori despre fapte de corupţie ale oamenilor din administraţia cluburilor, despre litigii ale sportivilor îndreptate către cluburi, pentru neplata remuneraţiei, sau alte asemenea situaţii provenite din lipsa calităţii managementului, precum şi alte interese independente de bunul mers al unui club sportiv. Aceste fapte trebuie prevenite în totalitate, pentru a putea avea cluburi sportive funcţionale, performante şi sustenabile. Altfel, vom avea în continuare o risipă a banilor publici pompaţi de către instituţiile publice în cluburile sportive, fără a determina rezultate. Iar exemple avem destule, inclusiv din judeţul din care provin. De aceea este necesar ca toate cluburile din subordinea autorităţilor publice locale să fie mult mai transparente cu cheltuielile, inclusiv cele salariale, şi să fie administrate profesionist. Principii precum: responsabilitatea, transparenţa, folosirea eficientă a fondurilor publice, abordarea etică şi responsabilitatea socială sunt obligatorii în sportul finanţat din fonduri publice. În acest sens, am pregătit un pachet de iniţiative legislative pe care vă invit să le semnaţi şi să le susţineţi. Vă mulţumesc. Brian Cristian, deputat de Maramureş.
|