Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Viaţa bate filmul"

După cum bine ştim cu toţii, destinul gigantului Oltchim, renumita companie înfiinţată în anul 1966 de statul român şi recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari companii de produse chimice din România şi din Europa de Sud-Est, atârnă în cel mai ruşinos mod cu putinţă (ruşinea şi penibilul situaţiei fiind resimţite, în primul rând, de o naţiune întreagă care urmăreşte cu neputinţă un scenariu trist, sec, dezarmant) de incapacitatea şi nepriceperea oarbă a Guvernului Ponta în gestionarea unei chestiuni economice cu reale implicaţii sociale, şi nu numai.

Avem o situaţie Oltchim extrem de bine conturată, un cadru expoziţional concret: o afacere pe marginea unui abis falimentar şi o stângăcie generată în mod voit, cu ochii închişi, în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii salvatoare. Întrebarea pe care, cu siguranţă, şi-o pune orice român, indiferent de gradul de cultură sau nivelul de studii, este următoarea: cum putem spera la o gestionare eficientă, cu rezultat real, concret, a crizei economice, cât timp procedura de vânzare a unei companii ca Oltchim întâmpină asemenea probleme grave, respectiv cum ar putea Victor Ponta să ia decizii cu rol determinant în surmontarea problemelor de ordin economic, atât timp cât o banală procedură de privatizare a unei companii de stat s-a transformat într-o adevărată telenovelă fără de sfârşit ?

Aspectul cel mai îngrijorător al scenariului este faptul că Guvernul Ponta pare să instrumenteze, să alimenteze şi să sprijine tot acest circ. Astfel, intriga, momentul crucial al povestioarei, aşa-numitul moment-cheie, moment în care pe nepusă masă apare un personaj a cărui acţiune este tolerată mai mult decât ne-am fi putut imagina vreodată, pare a fi întru totul o confirmare a unei atitudini pasive, a unei reale lipse de interes în raport cu acest subiect.

Revenind însă la atitudinea unui simplu cetăţean român gânditor, întrebarea acestuia ar fi una simplă: de ce Guvernul Ponta nu intervine în această debandadă în niciun fel, lăsând penibilul situaţiei să creeze urmări economice, sociale deosebit de grave? De ce repetitivitatea unei conduite iresponsabile nu este stopată?

Conform principiului acţiunii şi reacţiunii, atunci când un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă numită forţă de acţiune, cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forţă denumită forţă de reacţiune, de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar. În acest sens, forţa de acţiune (care se traduce în cazul nostru printr-o acţiune prin omisiune), respectiv inconştienţa în conduită a actualului Guvern, neutralitatea dezarmantă şi imbecilă în faţa unei mascarade, atrag după sine reacţiunea, respectiv o întreagă naţiune debusolată care finalmente va dezaproba o astfel de conduită a Guvernului Ponta, o posibilă revoltă socială a angajaţilor Oltchim nemulţumiţi de gestionarea unei proceduri aparent simple, precum şi o incapacitate vădită a actualei puteri în administrarea relaţiei cu Fondul Monetar Internaţional.

Punctul culminant al situaţiei este mult prea puţin important, atât ca personaj, cât şi ca acţiuni întreprinse, respectiv deznodământul: personajul în cauză ajunge sau nu să cumpere renumitul combinat? Esenţialul acestui episod telenovelistic este de fapt eşecul de mari proporţii în susţinerea primului test economic de către Guvernul Ponta în raport cu organismele financiare internaţionale. Consecinţa este, astfel, creşterea lipsei de încredere în actuala guvernare, cu repercusiuni grave în ceea ce priveşte nerespectarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

Îmi permit să închei această declaraţie politică prin a-mi arăta încă o dată îngrijorarea în ceea ce priveşte această poveste a privatizării Oltchim, reamintind pe această cale că această afacere nu contribuie în niciun fel la îmbunătăţirea intereselor poporului român, aşa cum se pretinde, şi că, indiferent de final, cei care vor fi afectaţi vor fi din nou cetăţenii români.