|
Domnul Francisc Tobă: Domnule preşedinte de şedinţă, Dragi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Nu droga alegătorii, dar mai ales aleşii lor!". Dragi români, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Consumul de droguri sau al oricărei substanţe care modifică starea psihică a unei persoane afectează grav armonia raţiunii care stă la baza procesului de elaborare legislativă. Nu putem permite consumul de substanţe psihoactive în rândul deputaţilor şi nici în structurile aparatului legislativ. În Parlament căutăm soluţii, în cadrul procesului de elaborare legislativă, având în vedere necesităţile reale ale societăţii, pe baza lucidităţii şi responsabilităţii fiecărui deputat. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Consider că "accidentul" consilierului parlamentar, care a fost surprins cu o anumită cantitate de canabis asupra sa la intrarea în Parlament, constituie un semnal de alarmă sever care ne obligă să luăm măsuri imediate de reglementare a consumului de substanţe interzise, conform Legii nr. 143/2000. Consider că este oportună introducerea obligativităţii testării periodice antidrog atât a deputaţilor, cât şi a personalului care face parte din aparatul legislativ. În acest sens, vă propun să agreaţi testarea antidrog, o dată în fiecare sesiune ordinară, atât a deputaţilor, cât şi a personalului legislativ. Din păcate, nu există metode de testare privind cinstea, demnitatea şi onestitatea celor care au fost aleşi pentru a genera cadrul legislativ benefic naţiunii noastre. Am convingerea că, dacă nu vom lua o asemenea măsură preventivă, potenţialii consumatori din Camera Deputaţilor vor propune o lege prin care consumul să fie opţional. Din perspectiva acestei declaraţii politice, voi propune adaptarea cadrului legislativ privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în acest sens. Deputat Francisc Tobă, Circumscripţia nr. 8 Braşov, neafiliat, reprezint Partidul Neamul Românesc, în Parlament, Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc.
|