Bogdan-Alexandru Bola
Bogdan-Alexandru Bola

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică având tema "Când li se va face dreptate victimelor mineriadei?";

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Când li se va face dreptate victimelor mineriadei?"

Şase morţi, mii de răniţi şi persoane arestate. Acesta este bilanţul oficial al mineriadei din 13-15 iunie 1990, deşi unele estimări indică cifre mult mai dramatice. "Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită", au fost cuvintele cu care Ion Iliescu a dat undă verde brutalităţii, cuvinte din cauza cărora frageda noastră democraţie era condamnată să mai aştepte încă şapte ani aproape pentru a se vindeca.

La chemarea preşedintelui ţării, câteva garnituri de tren cu mineri pleacă din Valea Jiului şi ajung în Bucureşti, unde, timp de două zile, aceştia recurg la acte de o violenţă extremă împotriva protestatarilor, a studenţilor şi a oricărei persoane suspecte că "subminează democraţia". Cu ajutorul minerilor, declara Ion Iliescu, au fost descoperite în subsolul clădirii Partidului Naţional-Ţărănesc un depozit de sticle incendiare, droguri, seringi, cu care au injectat droguri unora dintre cei care stăteau în Piaţa Universităţii, şi armament. De asemenea, a fost înăbuşită rebeliunea legionară şi au fost combătuţi contrarevoluţionarii legionari, declara tot acelaşi Ion Iliescu. Manipularea din acele zile a atins cote foarte înalte. Românii au fost otrăviţi cu minciuni deşănţate, o încercare a regimului Iliescu de a-şi acoperi crimele împotriva libertăţii şi democraţiei.

Au trecut 32 de ani de la mineriadă, 32 de ani în care românii au aşteptat ca Justiţia să facă dreptate celor omorâţi şi bătuţi în acele zile pe străzile Bucureştiului. Au trecut fără ca nimeni să se atingă de Ion Iliescu, să-l tragă la răspundere şi să demonstreze că în ţara asta există procurori şi judecători care îşi fac treaba. Iliescu şi toţi oamenii lui au reuşit să îngenuncheze Justiţia, iar exemplul cel mai recent îl avem la CCR, unde un apropiat de-al lui a ajuns acum preşedintele Curţii Constituţionale. La vremuri noi, tot ei.

Dacă de la PSD nu te-ai fi aşteptat să-şi dorească să facă lumină în cazul mineriadei, PNL acum a devenit părtaşul îngropării adevărului şi dreptăţii, acelaşi PNL care în acele zile era călcat în picioare de ortacii chemaţi să reducă lumea la tăcere. Mai grav, premierul Ciucă, preşedintele liberalilor, vorbeşte acum doar despre victime şi nimic despre vinovaţi, semn că PNL a abandonat orice demers de a mai face dreptate şi justiţie în această ţară.