Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

"Un nou episod din serialul francez «Românii sunt vinovaţi»"

Aderarea României la structurile Uniunii Europene a fost un real succes şi în egală măsură un progres şi o recunoaştere a eforturilor comune susţinute de-a lungul anilor. Pe de altă parte, tot efortul pentru îndeplinirea angajamentelor luate faţă de oficialii europeni a reprezentat o nouă şansă spre consolidarea democraţiei, o nouă şansă pentru a ne alătura unei strategii unitare de dezvoltare şi modernizare. Însă, fireşte, extinderea a generat un set de măsuri necesare reformării statelor, a consolidat principiile comune ale libertăţii statului de drept şi ale democraţiei, ale economiei de piaţă şi ale politicilor monetare şi, în mod evident, a produs o serie de modificări în viaţa internă a fiecărui stat. Acest lucru s-a întâmplat deoarece extinderea Uniunii Europene reprezintă unul dintre instrumentele politice esenţiale în vederea atingerii obiectivelor comune şi consolidarea principiilor care stau la baza construcţiei europene.

Astfel, una dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene a fost şi este în continuare politica liberei circulaţii, în vederea creşterii flexibilităţii şi eficienţei pe piaţa muncii şi a schimbului intercultural şi educaţional. Acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât acceptarea diversităţii culturale şi educaţionale pe baza unor valori fundamentale. Însă toate acestea trebuie privite prin prisma respectării şi garantării libertăţii de exprimare, dar şi a respectării demnităţii personale.

Din păcate, săptămâna trecută am asistat la o încălcare flagrantă a acestor principii când trei cetăţeni români, studenţi la o universitate de prestigiu din Franţa, au fost ţinta unor jigniri fără scrupule, ba, mai mult, supuşi chiar unor atacuri verbale şi închişi numai pentru faptul că au vorbit limba maternă, limba română, în circumstanţe nepotrivite, în opinia poliţiştilor francezi. Sigur, nu sunt exemple unice în ceea ce priveşte modul în care autorităţile franceze înţeleg să aplice legislaţia în vigoare, însă există o diferenţă majoră între aplicarea legii în condiţii de maximă decenţă, cu respectarea drepturilor şi demnităţilor persoanelor, şi aplicarea legii în mod cu totul excesiv şi nedrept şi defăimarea unui întreg popor din considerente pur subiective şi nefundamentate.

În acest context, pe lângă luarea măsurilor care se impun, faţă de excesul de zel al autorităţilor franceze, de către persoane în măsură să facă acest lucru, consider că noi, politicienii români, avem un rol extrem de important în evaluarea acestor probleme. Fără doar şi poate, pârghiile de acţiune stau în mâna reprezentanţilor noştri diplomatici şi consulari, cărora le revine menirea să se implice activ în viaţa politică, culturală şi socială, să susţină şi să promoveze valorile statului pe care îl reprezintă. Din păcate, la acest capitol nu suntem încă acolo unde ar trebui să fim şi asta dacă mă raportez la lipsa de reacţie imediată a oficialilor noştri diplomatici privind modul discriminatoriu în care au fost trataţi conaţionalii noştri de către autorităţile franceze. Este atributul lor să fie principalii vectori de imagine a ţării noastre, factorul de coagulare între politicile guvernamentale de la Bucureşti cu cele ale diasporei.

Este nevoie de o strategie de imagine convergentă, astfel încât cetăţenii românii să nu mai fie ţinta atacurilor şi a defăimărilor sau să le mai fie aplicată eticheta de infractori şi principali suspecţi de fiecare dată când au loc incidente nefericite.

Sigur, în tot acest proces de imagine şi de evaluare a politicilor externe, trebuie avute în vedere toate aspectele legate de importanţa relaţiilor bilaterale dintre cele două state, de modul cum autorităţile române fac eforturi considerabile în vederea sprijinirii şi promovării integrării comunităţii române din Franţa şi viceversa, şi totodată cooperarea în vederea combaterii actelor de infracţionalitate comise de unii cetăţeni români pe teritoriul francez.

Am convingerea că acest caz nu va rămâne sub titlu de exemplu şi prin pârghiile pe care le au atât ministrul de externe din România, cât şi reprezentanţii diplomatici ai României din Franţa vor depune toată diligenţa astfel încât aceste incidente să nu fie extrapolate, ci, din contră, să fie stopate.

Totodată, sunt absolut convins că este nevoie ca în viitorul apropiat prin politicile propuse cele două state, România şi Franţa, să gândească un plan strategic cu rolul de întărire a solidarităţii şi de punere în aplicare în mod corect a principiilor şi valorilor democratice.