|
Domnul Kereskényi Gábor: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Se pregăteşte jefuirea patrimoniilor locale". În data de 4 iunie 2013, s-a adoptat tacit de către Camera Deputaţilor modificarea Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală. Cea mai importantă modificare a acestei legi este la art.45 alin.(2), prin care s-a stabilit că hotărârile consiliilor locale care vizează administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale se pot adopta cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie, şi nu cu votul a două treimi din numărul acestora, cum era până acum. Practic, prin această modificare, s-a dat drumul la jefuirea domeniului public. Practic, domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale este lăsat pe mâna unor majorităţi politice interimare, care azi sunt, mâine nu. Domeniul public a fost marea victimă a capitalismului clientelar. Oricum, legea privind domeniul public este proastă, dar prin modificarea Legii nr.215/2001 se legiferează arbitrarul şi bunul-plac al unor aleşi locali, dintre care unii au ajuns să reprezinte comunitatea de multe ori întâmplător. O lege care are numai reglementări generale de principiu şi apoi dă nişte exemple, în loc să facă precizări clare, este o lege deficitară, o lege care a deschis poarta tuturor abuzurilor posibile. Asistăm, practic, la reeditarea marelui jaf produs asupra domeniului public de la începutul anilor 90, iar acum în vizor este patrimoniul comunelor, oraşelor şi judeţelor. Este revoltătoare, de asemenea, şi modificarea prin care preşedintele Consiliului judeţean preia atribuţia consiliului de a numi, sancţiona şi a dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor de muncă, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. Cu toate aceste modificări se doreşte, astfel, slăbirea puterii deliberative în favoarea puterii executive, un lucru visat de mult de baronii USL. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|